PERSONAJELE:

Autorul

Extraterestrul

Tigrul-Dungatu

Tigriţa-Dungata

Vulpea

Lupul

Găinuşa

Oiţa

Boul

Coţofana

Iepuraşul

Alte personaje

Decorul: Pădure. O poieniţă cu iarba şi flori. Zboară fluturaşii. Cântă păsărelele. Freamăt de codru. Apare extraterestrul. Prin mimică şi gesturi îşi exprimă încântarea.

Autorul declama:

 

                        Freamătă pădurea verde

                        Cu miros de flori de tei,

                        Pe sub crengile-i umbroase,

                        Jos la rădăcina ei,

 

                        Printre flori şi iarbă deasă,

                        Sub stejari şi tei rotaţi,

                        E o mica-mpărăţie,

                        Cu supuşi şi împăraţi!

 

                        Arborii cei verzi şi falnici,

                        De-a-mpăraţilor poruncă,

                        Nu iau seamă, ei se-nchină

                        Vântului ce bate-n luncă!

 

                        Să deschidem deci cortina,

                        Pentru-acei ce vor să ştie,

                        Ce se-ntâmplă-n astă clipă,

                        În acea împărăţie!

 

Acelaşi freamăt de codru. Brusc Extraterestrul face semn să fie linişte. Nu se-aude nici un sunet.

Autorul (şopteşte): Li-ni-şte!

Un glas: Gata! M-m-m-am să-tu-rat! Nu mai pot şi nu mai vreau în poiată să mai stau! Voi cum doriţi surioarelor, eu însă o să mă folosesc de faptul că stăpâna nu e acasă şi o să evadez din această închisoare. Ia te uită!

 

                        Am găsit o găurică,

                        O să mă fac mică, mică,

                        Şi-o să ies la libertate,

                        Căci aşa nu se mai poate!

 

Se aud sunete neobişnuite. Pe scenă apare Găinuşa.

Găinuşa (îşi scutură penele, încearcă să zboare): Aoleu! Sunt o pasăre, dar nu pot să zbor! Mare ruşine! Mare ruşine! De vină e roşcata. Ne-a tăiat aripile! Vulpe afurisită! Şi totuşi am reuşit! Am evadat din închisoarea în care stăpână îmi era cumătriţa! Nenorocita! În sfârşit sunt liberă! Li-be-ră! (cântă şi dansează)

 

                        Nu aş vrea să ştiţi vreodată,

                        Cât de rea şi de şireată,

                        E o vulpe care ţine

                        Păsăretul sub lăcată!

 

                        Ziua toată, noaptea toată

                        Stam închisă în poiată,

                        Stam închisă în poiată,

                        Aşteptând să fiu mâncată!

 

Eh! Mi-e milă de surioarele mele. Nu vor şti niciodată cât de senin e cerul, cât de blând e soarele, cât de dulce e libertatea. (cântă, dansează)

 

                        Tra-la-la, tra-la-la!

                        Codrul înverzeşte,

                        Cerul e albastru,

                        Soarele-mi zâmbeşte!

 

                        Păsările cântă,

                        Fluturaşii zboară,

                        A rămas departe

                        Viaţa mea amară! Tra-la-la, tra-la-la.

(apare iepuraşul)

Iepuraşul: Degeaba te bucuri. Nimeni pe lume nu poate fi liber dacă nu are aripi şi nu se înalţă. Sau… dacă nu e atât de iute de picior, ca mine. Ascunde-te! Pituleşte-te! Să nu te găsească vulpea! Hi, hi, hi! Ascunde-te! Iute!

(iepuraşul fuge de pe scenă)

Găinuşa: Iepure afurisit! Mi-a stricat toată dispoziţia. Dar… dacă are dreptate? Unde să mă ascund? Cum să mă pitulesc? Ce fel de libertate e asta? În poiată însă, nu mă întorc pentru nimic în lume! Mai bine mor!

(Extraterestrul se apropie şi îi şopteşte ceva. Găinuşa nu-l vede, nu-l aude. Pentru ea, pentru celelalte personaje Extraterestrul rămâne invizibil)

Au! Mi-a venit o idee. Genială idee! Ştiu ce am de făcut. Plec de-ndată la-mpăratu, plec la Tigrul cel dungatu!

(cântă, dansează)

 

                        Plec de-ndată la Palat!

                        Plec la Tigrul cel Dungat!

                        Să ne facă el dreptate!

                        Căci aşa nu se mai poate!

 

                        Că ne papă, nu ne place,

                        Să ne lase vulpea-n pace!

                        Să se ducă pe imaş,

                        Să vâneze iepuraşi!

 

Iată cum o să mă răzbun pe nesuferitul ăla de iepuraş. Să ştie cum să strice dispoziţia altora.

(Extraterestrul aleargă pe scenă, face semn să fie linişte.)

Autorul: Li-ni-şte!!! (Nu se-aude nici un sunet)

Un glas: M-a-m-m să-tu-rat! M-a-m-m să-tu-rat! (Pe scenă apare Oiţa)

Oiţa: Gata! Până aici au fost toate!

                        Nu mai pot şi nu mai vreau,

                        Pielea lupului să-i dau!

(O observă pe găinuşă. Râde) Hi, hi, hi. Ia priviţi! O moţată speriată. De ce tremuri drăguţă?

Găinuşa: Cine eşti? Nu te cunosc. Arăţi atât de ciudat. Te rog… Te rog… să nu mă mănânci!

Oiţa: Eu? Să te mănânc? Găină descreierată. D-apoi eu mă îndop doar cu fân, cu floricele, nu cu porumbace. Dar… cum vine asta? Cum adică cine sunt? Nu-mi vine să cred. Nu ai auzit de o persoană atât de cunoscută ca mine?

Găinuşa: Nu am auzit, nu te cunosc şi nu-mi zice descreierată, căci sunt foarte deşteaptă, foarte deşteaptă, Adineauri am evadat dintr-o poieţică.

Oiţa: Crezi că-mi pasă de unde ai evadat? Una nu pricep. Cum se poate să nu fi auzit de stră-stră-stră-nepoata Mioriţei?

Găinuşa: Care Mioriţă?

Oiţa: Cum adică care? Stră-stră-bunica mea.

                        Mioriţa cea bârsană.

                        Mioriţa năzdrăvană.

Deci aşa… Din povestea cea amară… Îţi aminteşti? Să facem cunoştinţă! Oiţa, rudă de sânge cu Mioriţa.

Găinuşa: Eh, dragă Mioriţă, pardon, dragă Oiţă, acolo de unde vin eu nimeni nu ne spune poveşti.

Oiţa: Păcat. Mare păcat… Ştii ceva? Chiar dacă mă grăbesc, nu mă urnesc de aici până nu-ţi spun povestea. Aşază-te colea şi ascultă!

Găinuşa: Dar dragă Oiţă, pardon, dragă Mioriţă…

Oiţa: Nu vreau să aud nimic! Trebuie să cunoşti istoria stră-stră-stră-bunicii mele! Mă asculţi?

Găinuşa: Uf… Te ascult.

Oiţa: Deci aşa… Demult. Foarte demult, pe când stră, stră, stră bunica mea era o mioară tânără şi năzdrăvană, trăiau trei baci, trei prieteni. Unul din ei, stăpânul stră-stră-stră-bunicii mele, aduna şi aduna oiţe în ocol. Până nu stârni invidia tovarăşilor săi. Dar după cum se ştie invidia e treabă de drac. Ce crezi că făcură aceştia?

Găinuşa: Nu am idee.

Oiţa: Îţi zic… Se puseră la cale să-l ia să mi-l omoare pe baciul cel frumos, mândru, arătos…

Găinuşa: De ce să-l omoare, dragă Mioriţă, pardon, dragă Oiţă?

Oiţa: De ce, de ce… Ca să-i fure turma.

Găinuşa: Asta-i bună!

Oiţa: Stră-stră-stră-bunica mea însă, fiind năzdrăvană, alergă de îndată la stăpân să-i zică. Şi ce crezi că făcu acesta?

Găinuşa: Of, of, of… De unde să ştiu eu dragă oiţă, de unde?

Oiţa: Nu ai de unde. La drept vorbind, nici eu nu prea ştiu mare lucru… În afară de faptul că turma acelui baci a încăput pe mâinile tovarăşilor săi. Şi ce crezi că făcură aceştia cu turma?

Găinuşa: Nu mă taie capul.

Oiţa (plânge): Au vândut-o, soro, au vândut-o!

Găinuşa: Mare grozăvie.

Oiţa: Stai, că mai rău ca atât e cui au vândut-o.

Găinuşa: Cui?

Oiţa: Lupului. Lu-pu-lui! Şi de atunci noi, oiţele, suntem sub stăpânirea Lupului. Îţi dai seama cum e să fii oaie şi să trăieşti în ocol cu dihania?

Găinuşa: E… O fi la fel cum e să fii găină şi să trăieşti alături de o vulpe…

Oiţa: Bine zis… Lup sau vulpe, tot un drac. Ce-i drept, până mai ieri nu-mi era chiar atât de rău la stâna cumătrului Lup.

Găinuşa: Dar ce s-a întâmplat ieri?

Oiţa: Mare grozăvie s-a întâmplat ieri… L-am auzit pe stăpân zicându-le dulăilor săi: „Luaţi această băbană şi spintecaţi-o! Nu mai vreau să-i văd mutra încreţită printre mioarele mele tinere!”

Auzindu-l, m-am jurat că îi fac felul. S-a zis cu dihania! Când îmi spinteca suratele mă gândeam – trebuie să crape şi el ceva, nu?

Găinuşa: Trebuie, trebuie…

Oiţa: Îi făceam farmece şi scăpam nevătămată. Acum, zău, nu pricep… Mi-o fi scăzut din farmece poate?

Găinuşa: Poate…

Oiţa: Eh, dragă găinuşă, toate i le-aş fi iertat, toate… Dar să-mi zică el mie băbană? Asta nu am de gând să i-o iert!

Găinuşa: Bineînţeles. Băbană? Nu!

Oiţa: Auzi? Vino mai aproape! Ştiu pe cineva care o să-i facă de petrecanie. Trebuie să existe şi pentru noi dreptate, nu?

Găinuşa: Da, Da! Bineînţeles!

Oiţa: Să nu-mi zici mie pe nume dacă…

Găinuşa: Mă ierţi. Hai că vorbim altădată! Acum chiar mă grăbesc. Dumneata încotro o apuci?

Oiţa: Cum adică încotro?

 

                        Plec de-ndată la Palat,

                        Plec la Tigrul cel Dungat.

                        Să ne facă el dreptate,

                        Căci aşa nu se mai poate!

Nu mai vrem să fim mâncate! Ha, ha, ha! Să vezi cum îl înfulecă împăratul pe cumătrul şi scăpăm de Lup pentru totdeauna.

(apare iepuraşul)

Iepuraşul: Hi, hi, hi! Degeaba vă bucuraţi. De-gea-ba! Nu o să vă facă Împăratul dreptate. Ascundeţi-vă! Pituliţi-vă! Vine Vulpea! Vine Lupul! Hi, hi, hi!

Oiţa: Unde e? Bestia aia mică? A fugit? Dacă îl prind îi rup urechile. Eh. Norocul lui că mă grăbesc. Când îl vezi să-i transmiţi salutări! Pa! Ne mai întâlnim.

Găinuşa: Stai, dragă Oiţă, eu unde crezi că mă duc? Tot încolo. La Palat. Şi am pornit înaintea dumitale. Aşa că fii bună de ocupă rând! Vei veni în urma mea.

Oiţa: Ce-ai zis? Să ocup rând? Voi aţi auzit? Chiar aţi auzit? Acuş îi arăt eu ce înseamnă rând. (Se încinge o bătaie. Totul se petrece ca întru-n film mut. Nu se-aude nici un sunet. Exraterestrul ţopăie disperat în jurul lor. Nu este observat, căci continuă să rămână invizibil. Brusc apare sunetul surprinzând-o pe găinuşă strigând)

Găinuşa: Băbană! Oaie bătrână ce eşti!

(Oiţa rămâne cu gura căscată. Apoi şi mai furioasă se repede spre găinuşă. În acel moment pe scenă aleargă Boul cu jugul în gât. Găinuşa şi Oiţa împietresc)

Boul (încearcă să-şi elibereze gâtul): M-m-m-am săturat! M-m-m-am să-tu-rat! (le observă pe cele două personaje. Pe Extraterestrul nu-l vede) Ho!Ho! Ho!

                        O moţată şi-o oiţă,

                        Stau la sfat în poieniţă!

Ce-aţi păţit, dragele mele, că sunteţi atât de speriate?

Oiţa: Cine eşti? Nu te cunosc… Te rog… Te rog… să nu ne… mănânci.

Boul: Eu? Să vă mănânc? Ho, ho, ho! Aţi reuşit să mă înveseliţi. Nu ştiaţi că sunt cel mai ierbivor animal din această pădure? Hrana mea e fânul, iarba, floricelele. Nimic mai gustos decât iarba pe lume… Dar… cum e posibil să nu mă cunoaşteţi? Se poate una ca asta? Să nu fi auzit de cel mai frumos, mai voinic şi mai muncitor animal de prin părţile locului? Sunt Boul! Domnul Bou!

Găinuşa: Nu te supăra. Nu am auzit, nu am ştiut, dar vom şti de acu înainte.

Boul: Ba mă supăr! Foarte tare mă supăr. Însă… nu mai tare ca pe ăsta! (arată la jug, încearcă să-şi elibereze gâtul)

Oiţa: Hm… Ce e drăcovenia aia încolăcită în jurul gâtului dumitale?

Boul: Eh, oiţă proastă ce eşti, eh, oiţă fericită ce eşti…

Oiţa: Ba nu sunt proastă. Sunt foarte deşteaptă. Şi… foarte nefericită. La fel ca şi găinuşa asta. Şi nu ne insulta, că nu e frumos!

Boul: Voi? Nefericite? Ho, ho, ho! Cine nu cunoaşte ce e ăla jug nu are cum să fie nefericit.

Găinuşa: Jug? Prima dată aud de un asemenea cuvânt.

Boul: Vezi? Şi susţii că nu eşti fericită. Uite ăsta e jug! Uite ăsta mă nenoroceşte! (cântă, dansează)

 

                        Toată viaţa stau în jug,

                        Car şi ar şi trag la plug.

                        Alţii beau şi chefuiesc

                        Şi doar eu alerg, muncesc!

 

                        Dar aşa nu se mai poate,

                        Merg, alerg după dreptate!

Ia veniţi aici, lângă badea, să vă zică badea un secret. (găinuşa şi oiţa se apropie de Bou)

Cunosc un locuşor unde se face dreptate cu carul. Vouă nu vi-l spun. Ho, ho, ho! Adio, dragele mele! Am plecat! Adio!

Găinuşa: Aoleu! Nu cumva… Şi Dumneata?

Boul: Ce? Şi eu?

Găinuşa: Nu cumva… şi dumneata… la Palat?

Boul:

                        D-apoi unde-n altă parte,

                        Aş putea găsi dreptate?

                        La Palat, doar la palat,

                        Doar la Tigrul cel dungat!

 

                        Îmi vor scoate jugul de pe-al meu grumaz!

                        Voi scăpa de muncă, de chin, de necaz!

                        Ceasul fericirii în curând va bate!

                        Îmi vor scoate jugul, voi găsi Dreptate!

 

Să mai tragă şi alţii la plug, că eu unul m-m-amm să-tu-rat! M-am să-tu-rat! (apare iepuraşul)

Iepuraşul: Hi, hi, hi! Degeaba te bucuri! De-gea-ba! Ca să-ţi scoată jugul – trebuia să nu te fi născut Bou! Ca să nu te mănânce vulpea, trebuia să nu te fi născut Găină! Şi cum vrei să nu te mănânce Lupul dacă eşti Oaie?! Hi, hi, hi! Hi, hi, hi! (iepuraşul se ascunde)

Boul: Unde e? Unde e? Bestia aia mică? Dacă-l prind îl las fără de urechi! Mi-a stricat toată dispoziţia.

Oiţa: Şi nouă la fel. Nenorocitul!

Boul: Ştiţi ceva? Căutaţi-l voi, că eu am altele de făcut.

Găinuşa: Aşteaptă, domnule Bou! Noi unde crezi că ducem? Tot încolo! La Palat! Aşa că fii bun şi ocupă rând.

Oiţa: Corect! Mai întâi eu, apoi această drăgălaşă Găinuşă. Dumneata vei fi abia al treilea căruia i se va face dreptate!

Boul (indignat): Aşa deci… Voi aţi auzit? Chiar aţi auzit? Rând… Acuşi le arăt eu rând!

(Se încinge o bătaie. Boul rage, găina cotcodăceşte, oaia zbiară. Extraterestrul, care până atunci dormita pe o buturugă, sare disperat şi aleargă în jurul lor. Brusc sunetul dispare. Totul se petrece ca într-un film mut. Apoi sunetul apare surprinzând-o pe Oiţă strigând)

Oiţa: Bou prost şi nătâng ce eşti!

(Boul vrea să o ia în coarne. Extraterestrul cade în genunchi, ridică mâinile spre cer, a rugăciune. Pe scenă aleargă Coţofana.)

Coţofana: Ca-r-r-r, ca-r-r-r, ca-r-r-r! Staţi! Ce faceţi! Opriţi-vă! Ogoiţi-vă! Ruşine! Nu e bine! Trebuie să fiţi prieteni!

Boul: Prieteni? Noi? Ho, ho, ho! M-ai făcut să râd.

Găinuşa: Priviţi, o pasăre! Şi măcar nu e găină… Şi e atât de urâtă…

Oiţa: Cine eşti dumneata? Şi cu ce drept te amesteci în cearta noastră?

Coţofana: Dragii mei… V-am auzit poveştile… Sunt convinsă că nici unul din voi nu ajunge la-mpăratul. Pot să vă spun şi de ce.

Boul: De ce mă rog?

Coţofana: Fin-că nu aveţi minte. În schimb aveţi mare nevoie de sfaturile mele cele deştepte.

Boul (ameninţător): Mă insulţi, da? Adică mă insulţi! Vrei să zici… că sunt un prost?

Coţofana: Doamne fereşte! Ştie o lume cât de deştept eşti dumneata, domnule Bou. Numai că… a nu avea minte şi a fi prost, nu e una şi aceeaşi.

Boul: Cum adică?

Coţofana: Adică poţi să fii ta-arre prost, dar să ai minte.

Oiţa: Eu cred că această… Cum îţi zice?

Coţofana: Mii de scuze. Să facem cunoştinţă (îşi întinde aripa) Coţofana! Coţofana! Coţofana!

Oiţa: Apoi eu cred că această Coţofană ne are de proşti.

Găinuşa: Bineînţeles că ne are de proşti.

Coţofana: Aşteptaţi să vă explic. Iată de exemplu împăratul nostru, Tigrul-Dungatu… Se zvoneşte că e surd. Însă Măria sa nu e surd. Doar că îi aude numai pe acei care se pot face auziţi. Deştepţii fără de minte niciodată nu se fac auziţi. Mai ales fără de ajutorul meu. Ei?

Boul: Ce ei?

Coţofana: V-am convins că aveţi nevoie de sfaturile mele cele deştepte?

Găinuşa: Eu zic să plecăm de aici. Vrea să ne prostească!

Oiţa: Bineînţeles că vrea să ne prostească.

Boul (se adresează Coţofenei): Astea două sunt tare proaste. Hai, povesteşte!

Coţofana: Ce să povestesc?

Boul: Despre sfaturi.

Coţofana: Ah, da! Dar mai întâi ne înţelegem cu plata.

Boul: Ce fel de plată?

Coţofana: Eu vouă – sfaturi, voi mie – o roată de caşcaval pe an. Şi anul împrejur vă zic ce, unde, când şi cum. De acord?

Boul: Dar… fără de caşcaval nu se poate?

Coţofana: S-ar putea… Însă în cazul acesta… mă tem că eu o să fiu cea proastă.

Oiţa: O roată de caşcaval?! Pentru două, trei cârâieturi?! E nebună! Sau e prea deşteaptă. O roată de caşcaval! Nu şi încă o dată nu! Mă duc la împărat fără ajutorul tău.

Găinuşa: Şi eu! Şi eu! Şi eu!

Coţofana: Drum bun, cărare bătută! Am vrut doar să vă ajut.

Boul (bate cu copita): Botul! Clonţul! Imediat închideţi-l! Cine-i şeful aici? (se adresează Oiţei) Ce tot zbieri: o roată de caşcaval, o roată de caşcaval! De parcă ai face caşcavalul ăla singură?! Cine-ţi ară ogorul să crească iarba ca să ai dumneata ce înfuleca?! Eu! Cine se screme să facă ouşoare (arată spre Găinuşă) ca să fie caşcavalul gustos?! Ea! Gata! Am hotărât! Îi dăm caşcavalul! Veniţi să ne sfătuim!

(Boul vrea să le ia în coarne. Toţi trei se sfătuiesc, apoi Boul vine spre Coţofană)

Coţofana: Ei?

Boul: Am hotărât. Tu nouă – sfaturi, noi ţie – caşcavalul.

Coţofana: Foar-r-r-te bine! Foar-r-r-te bine! (cântă, dansează)

                        Ah ce-mi place, tare-mi place,

                        Caşcaval să ciugulesc!

                        Asta-mi este azi răsplata,

                        Fiindcă ştiu cum să gândesc!

Veniţi aici, lângă mine! Fiţi atenţi!

(Boul, Oaia, Găinuşa şi Coţofana se prind în horă, ţopăie un timp, apoi se despart, se strâng iarăşi grămăjoară, şuşotesc)

Boul(mirat): Doar atât?

Coţofana: De mai mult nici nu e nevoie.

Găinuşa: Coţofana asta chiar ne are de proşti.

Oiţa: Bineînţeles că ne are de proşti.

Boul: Li-ni-şte! Botul! Pliscul! Îi dăm caşcavalul! Şi… la drum! Unu, doi, trei! După mine, fuga marş!

 

                        La Palat, la Palat, haideţi la Palat!

                        Să-i cerem dreptate Tigrului-Dungat!

                        De vom fi prieteni, de vom fi uniţi!

                        De-mpăratul nostru vom fi auziţi!

(apare Iepuraşul)

Iepuraşul: Hi, hi, hi! Ei cred că vor fi auziţi! Niciodată! Împăratul nostru e surd! Nu aude pe nimeni! Hi, hi, hi! (Iepuraşul fuge. Cei patru aleargă să-l prindă, se dau bătuţi şi iar pornesc în marş cântând)

 

                        La Palat, la Palat, haidem la Palat!

                        Să-i cerem dreptate Tigrului Dungat!

 

(Coţofana rămâne singur pe scenă. Cântă şi dansează)

Coţofana:

                        Ah ce-mi place, tare-mi place,

                        Caşcaval să ciugulesc.

                        Asta-mi este azi răsplata,

                        Fiindcă ştiu cum să gândesc!

 

                        Fraţilor, am câştigat,

                        Caşcaval, o roată!

                        Fiindcă sunt deşteaptă foc,

                        Pentru prima dată!

 

                        Greşit!

                        Fraţilor, am câştigat,

                        Pentru prima dată,

                        Fiindcă sunt deşteaptă foc,

                        Caşcaval, o roată!

 

(Se lasă cortina. Se aude ciripit de păsărele.)

Autorul:

                        Freamătă pădure verde

                        Cu miros de flori de tei.

                        Pe sub crengile-i umbroase,

                        Jos la rădăcina ei,

 

                        E o mică-mpărăţie,

                        Cu supuşi şi împăraţi,

                        Ce-şi adăpostesc fiinţa

                        Sub stejari şi tei rotaţi!

 

                        Drum bătătorit de codru,

                        Hai să mergem la Palat,

                        Să vedem pe-mpărăteasă

                        Şi pe mândrul Împărat!

 

Se ridică cortina. Interiorul unei modeste săli împărăteşti. În mijlocul sălii, un tron. Intră Tigrul-Dungatu şi Tigriţa-Dungata. Împăratul aruncă pe jos câteva valize, aleargă spre tron, se aşază, se bâţâie.

Tigrul-Dungatu: În sfârşit… Sunt acasă… Să ştii, dragă, nicăieri pe lume nu e mai bine ca în propriul tău bârlog.

Tigriţa-Dungata (revoltată): Bârlog zici? Casă zici? Aşa ceva numeşti d-ta casă?! Nu bârlog, nu casă – adevărată cocină! Ai văzut ce Palat are Leu-Împărat?!

Tigrul-Dungatu; Mie îmi place cocina mea.

Tigriţa-Dungata: Dar la mine nu te gândeşti?!

Tigrul-Dungatu: Linişteşte-te, dragă!

Tigriţa-Dungata: Nu am de gând să mă liniştesc! Dacă până mâine nu-mi construieşti un Palat mai frumos ca al Împăratului Leu… Te părăsesc! Da! Te părăsesc!

Tigrul Dungatu: Şi… unde te duci?

Tigriţa-Dungata: Cum unde? La mama!

Tigrul-Dungatu: Ai uitat în ce văgăună trăieşte maică-ta?

Tigriţa-Dungata: Priviţi la el! I se pare o glumă! Plec chiar acum!

Tigrul-Dungatu: Stai, dragă! Ai înnebunit? Nu te pripi! Poate ne înţelegem?

Tigriţa-Dungata: Nu vreau să aud nimic! Palat şi gata!

Tigrrul Dungatu: Draga mea, ai idee pentru ce ne-a chemat Leu-Împărat? Sau poate crezi că pentru codiţa dumitale dungată?

Tigriţa-Dungata: Bineînţeles că pentru codiţa mea cea vărgată. (bâţâie din coadă) Priveşte-o! O vezi pentru ultima oară!

Întră Extraterestrul. Tigrul se scoală de pe tron. În locul lui se aşază Extraterestrul. Face grimase, se bâţâie. Brusc Tigriţa-Dungata adulmecă aerul.

Tigrul-Dungatu: Ai păţit ceva, dragă?

Tigriţa-Dungata: Taci! Simţi?! Fu! Pute! De unde putoare asta?! D-ta eşti de vină?

Tigrul-Dungatu: Eu? Eşti nebună? Nu vezi că pute altfel? Hm… Ia stai! Stai, stai, stai! Şmechero! Dai vina pe mine, când de fapt… Recunoaşte! Ai dat drumul la gaze!

Tigriţa-Dungata (se repede şi-l zgârie): Nu ţi-e ruşine! Sunt o doamnă! (continuă să adulmece. Vine lângă tron) Iată de unde vine putoarea! Şezi tolănit toată ziulica şi nu faci altceva decât să împuţi tronul!

Tigrul-Dungatu: Încetează!

Tigriţa-Dungata: Ba nu am de gând să încetez! Aruncă tronul ăsta împuţit! Ai văzut Leul ce tron are? Vreau unul la fel! Ba nu! Mai larg, mai încăpător, să ne bâţâim împreună!

Tigrul-Dungatu: Lasă scornelile! Tronul nu pute.

Tigriţa-Dungata: Hm… Mda… Mi s-a părut. Atunci… De unde vine mirosul ăsta insuportabil? Am impresia că mai este cineva în încăpere. Cineva pe care nu-l vedem. Cum crezi?

Tigrul-Dungatu: Nu simt, nu aud, nu văd pe nimeni.

Tigriţa-Dungata: O, da! Ştie o lume! Dumneata de mult nu simţi, nu vezi şi nu auzi pe nimeni. Nu doar surd şi uneori chior, ai ajuns şi un mare nesimţit.

Tigrul-Dungatu: Orb am fost o singură dată, când nu am văzut cu cine mă-nsor.

(Extraterestrul se scoală din tron. Enervat, Tigrul-Dungatu se aşază în locul lui, dar sare ca ars) Au! Un spin! Cine mi-a pus spinul?!

Extraterestrul se apropie de Tigriţă şi o înţeapă

Tigriţa-Dungata (ţipă): M-ai înţepat! Scoate-mi spinul! Imediat!

Tigrul-Dungatu: Ba să mi-l scoţi dumneata mie! Că eu sunt împăratul! (îşi scot unul altuia spinii)

Tigriţa-Dungata: Eh! Ce m-aş face fără de bravul meu Tigroi.

Tigrul-Dungatu: Şi eu, fără de dulcea mea Tigriţă. Vino să te pup. (se pupă) Atunci… pace? Nu mai pleci?

Tigriţa-Dungata: Unde? Aaa… Ba da, plec!

Tigrul-Dungatu: Pleaca, dragă, drum bun, cărare bătută! Dacă crezi că în văgăuna mă-tii o să-ţi fie mai bine, du-te!

Tigriţa-Dungata: Mai bine. Cel puţin o să mă aflu în sânul naturii, nu într-o cocină ca asta! (şopteşte către sală) O să-mi găsesc un Tigruţ tânăr, frumos şi o să scap de acest boşorog. Eh…

Tigrul-Dungatu: Nu uita, acest boşorog mai e şi Împărat.

Tigriţa-Dungata: Incredibil! Cum se face, dragă, că pe cei de strigă afară nu-i auzi, iar pe mine, care abia am şoptit, m-ai şi auzit? Ce fel de surd eşti dumneata?

(din depărtare se aud strigăte)

                        Vrem dreptate, vrem dreptate!

                        Nu mai vrem să fim mâncate!

Tigrul-Dungatu: Aţi înnebunit cu toţii, zău! Eu, surd? Iată şi Leul… Mă cheamă şi-mi zice că cică în pădurea mea e mare tărăboi. Ce fel de tărăboi? E linişte şi pace. Cică aici prea ne mâncăm noi îndenoi şi cică dacă nu încetăm, vine el şi ne mănâncă pe toţi. A băgat toţi sperieţii în mine, zău.

Tigriţa-Dungata: E linişte şi pace, zici? Nu auzi? Destupă-ţi urechile, dragă!

Tigrul-Dungatu (îşi bagă ghearele în urechi): Iaca mi le destup. Şi tot nu aud…

(Extraterestrul se apropie, îl apucă de urechi, i le scutură, îi suflă în ele. Tigrul urlă) Aoleu! Urechile mele! Mă dor urechile!

Tigriţa-Dungata: Ce te-a apucat?

Tigrul-Dungatu: Urechile… (Tace. Se loveşte peste o ureche, peste cealaltă. Zâmbeşte) Uf… Am tras o spaimă… Mi-a trecut…

Tigriţa-Dungata: Vezi? Totul trece, dragă. Totul!

Tigrul-Dungatu (Aleargă prin încăpere. E agitat. Se aud strigăte „Vrem dreptate! Vrem dreptate! Nu mai vrem să fim mâncate!”): Cine urlă acolo?! Fă ceva! Nu vreau să-i aud! Ieşi afară! Zi-le să tacă! O să vină Leul! O să vină Leul!

Tigriţa-Dungata: Eu? Să ies în faţa mulţimii? Nu ţi-e ruşine! O fiinţă firavă ca mine. Pe mine să mă sfâşie gloata?

Tigrul-Dungatu: Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi! Iute! Fă ceva!

Tigriţa-Dungata: Ce să-ţi dau, dragă? Lasă istericalele.

Tigrul-Dungatu: Nişte dopuri! Iute! Să-mi pun în urechi. Să nu-i aud! Nu vreau să-i aud!

Tigriţa-Dungata: Bagă-ţi două gheare în urechi, dragă!

Tigrul Dungatu (Îşi bagă ghearele în urechi. Se aşază în jilţul împărătesc, răsuflă uşurat): Eh! E atât de bine să fii surd. O plăcere…

Tigriţa-Dungata: O să-ţi stric plăcerea asta!

Tigrul-Dungatu: Ai zis ceva?

Tigriţa-Dungata: Am zis că o să-ţi stric plăcerea. (se apropie şi-i scoate o gheară) Cu o ureche nu ai decât să rămâi surd, cu cealaltă fii bun de m-ascultă! Deci, îmi construieşti Palat sau ba? Să plec sau să nu plec?

Tigrul-Dungatu: Satul arde, dar baba se piaptănă. Bine… Îţi construiesc. Dar să ştii că dacă cei de afară nu termină cu urletele, vine Leul şi ne mănâncă pe toţi. Cu tot cu Palat. Vrei să ne mănânce Leul?

Tigriţa-Dungata: Doamne fereşte! Doamne fereşte! Aoleu! Mi se pare că miroase a Leu! Mi-e frică! Hai să fugim! Să ne ascundem!

Tigrul-Dungatu: Unde? Să ne ascundem?

Tigriţa-Dungata: În codru… Unde-n altă parte?

Tigrul-Dungatu: Dar aici nu în codru suntem?

Tigriţa-Dungata: Atunci… hai în alt codru.

Tigrul-Dungatu: Nu dragă, eu din codrul meu nu plec nicăieri. Trebuie să fim patrioţi!

Tigriţa-Dungata: Patrihoţi?

Tigrul-Dungatu: Ptiu! Că tare mai eşti… Pa-tri-oţi! E atât de greu!

Tigriţa-Dungata: E greu, e greu.

Tigrul-Dungatu: Greu o să-ţi fie când o să trecem la iarbă.

Tigriţa-Dungata: Ce fel de iarbă?

Tigrul-Dungatu: Ia zi-mi, vrei să ne mănânce Leul?

Tigriţa-Dungata: Mai întrebi?

Tigrul-Dungatu: Atunci… nu avem încotro. Suntem nevoiţi să-i facem pe plac. Adică să încetăm să ne mai mâncăm noi îndenoi. Abia după aia va fi linişte şi pace. De mâine, draga mea, cumătriţa noastră, doamna Vulpe, nu se va mai atinge de moţate, tontul ăla de Lup va uita unde se află stâna, iar noi…

Tigriţa-Dungata: Noi ce?

Tigrul-Dungatu: Noi? Noi ne punem pofta-n cui şi uităm pentru totdeauna de gustul cărniţei de viţeluş! Cu toţii devenim vegetarieni! Ierbivori! Pricepi?

Tigriţa-Dungata: Nu vreau să ştiu cu ce se mănâncă asta!

Tigrul-Dungatu: Dar trebuie, trebuie! De azi înainte, draga mea, ne vom umple burduhanele doar cu iarbă, ierbuliţă, ierbuţă. Ca Boul. Că ce crezi că crapă ăla? Şi cât e de voinic? Am hotărât! Încetăm să ne mai mâncăm, după care îţi construiesc Palat! De azi înainte trecem la iarbă!

Tigriţa-Dungata: Nu-u-u! Decât iarbă, ierbuliţă, ierbuţă, mai bine să mă mănânce Leul! Nu-u-u! (cade leşinată)

Tigrul-Dungatu: Ce ai, dragă? Hm. Eu vorbesc sau vaca rage? A adormit. Bucătar! (aleargă bucătarul)

Bucătarul: Da, Măria Ta!

Tigrul-Dungatu: Ce avem la cină, bucătar?

Bucătarul: Friptură de viţel în sânge, Măria Ta!

Tigrul-Dungatu: Cina, Bucătar! Încaltea să mă-ndop pentru ultima oară!

Tigriţa-Dungata (Se scoală şi începe să-l lovească): Să te-ndopi!? De unul singur!? Da?! De unul singur!? Îţi arăt eu de unul singur!

(Se lasă cortina, se schimbă decorul. Noapte. Arde un foc improvizat. Extraterestrul merge agale de ici, colo.)

Lângă foc – Vulpea şi Lupul.

Vulpea (cântă):

 

                        De găini şi de oiţe,

                        Nouă nu ne pasă!

                        Oricând şi oriunde,

                        Viaţa e frumoasă!

 

                        Bezna ne ajută,

                        Codrul doarme dus!

                        Sus paharul, frate!

                        Sus paharul, sus!

 

                        Să bem vinul dulce,

                        Să ne veselim!

                        Avem doar o viaţă!

                        O dată trăim!

                        Ce te holbezi, cumetre?! Răstoarnă paharul!

 

                        Bun e vinul ghiurghiuliu,

                        Şam-di-ri-di-ri-di-da!

                        Cules toamna mai târziu,

                        Şam-di-ri-di-ri-di-da!

                        Mai pe brumă, mai pe-omăt!

                        Şam-di-ri-di-ri-di-da!

                        Mult mai beau şi nu mă-mbăt!

                        Şam-di-ri-di-ri-di-da!

 

Frumos cântec, foarte frumos. Ţi-a plăcut, cumetre?

Lupul (ursuz): Îmi place, îmi place… Numai că… nu striga atât de tare! Dăm de belea dacă ne aude cineva.

Vulpea: Cine să ne-audă, cumetre, cine? Dorm toţi ca dracii!

Lupul: Cumătră… simt pe cineva în spatele meu. (Extraterestrul se plasează în spate) Este?

Vulpea: Nu e nimeni. Stai fără de grijă! Ţi s-a părut. Na, bea!

Lupul: Cumătră, mi-e frică…

Vulpea: Adineauri m-a călcat cineva pe coadă… Nu cumva dumneata erai acela? (Extraterestrul o calcă pe coadă)

Lupul: Eşti nebună? Bea mai puţin! Aoleu! Cumătră, ai auzit? Parcă foşneşte cineva.

Vulpea: Uf! Dihanie proastă! Coşcogeamite Lup, dar fricos ca o muscă! Bea paharul şi du-te de vezi ce e cu frigăruii!

Lupul (se apropie de foc): Cârlănaşul meu e aproape gata, găinuşa matale e tare ca piatra!

Vulpea: Bulihările astea… Crezi că de ce am devenit o beţivă? Din pricina lor, cumetre! De ciudă beau! Pricepi? De ciu-dă!

Lupul: Pricep, pricep.

Vulpea: Eh… Când aveam coteţul meu… Ţii minte? Creştem nişte găinuşe… Mmmm… Curgea unturica de pe ele… Le îndopam cu tot ce e mai bun… Le mâncam? Ei şi ce? Că nu le înfulecam pe toate deodată! În schimb cât de bine o duceau… Cât de bine… Nenorocitele! Scârbele! Să-mi facă ele mie una ca asta?! „Vrem dreptate! Vrem dreptate! Nu mai vrem să fim mâncate!” La ce le-a folosit, cumetre? La ce?

Lupul: La nimic… Şi găinuşelor matale ca şi oiţelor mele.

Vulpea(plânge): Hî, hî, hî…

Lupul: Cumătră, acum nu mai are rost să pişi ochii. Îţi strici machiajul.

Vulpea: Aoleu! Machiajul meu! (se fardează) Dar mi-e ciudă! Mi-e ciudă de crap! Nu le plăcea coteţul! Ha, ha, ha! Acum chiar au dat de belea! Dorm ca proastele prin mărăcini!

Lupul: Dorm, cumătră, dorm… Au dat de belea, au dat… şi găinuşele dumitale ca şi oiţele mele.

Vulpea (ciocneşte paharul, cântă):

                        Hai să bem, să bem, să bem!

                        Să ne veselim!

                        Pe lume o dată,

                        O dată trăim!

 

Lupul: O dată, cumătră, o dată… Dorm, cumătră, dorm…

Vulpea (îl plesneşte): Ce faci? Nu cumva dospeşti? Ridică-te! Imediat!

Lupul: Ce vrei, cumătră? Lasă-mă-n pace!

Vulpea: Ridică-te, ridică-te! Ia zi, ştii să dansezi?

Lupul: N-am idee.

Vulpea: Te-nvăţ imediat! Uite-aşa! (se prind în horă, cântă)

                        Hai la hora mare,

                        Tropăie măi frate!

                        Noi ne facem singuri,

                        Pe lume dreptate!

                        Doi paşi înainte,

                        Doi paşi înapoi,

                        Libertate-n toate

                        Vom avea doar noi! Ha! Ha! Ha!

(Extraterestrul încearcă să-i imite, dansează. O calcă pe vulpe. Vulpea îl plesneşte pe lup.)

Vulpea: Au! Mi-ai strivit laba! Nu eşti bun de nimic! Neîndemânaticule!

Lupul: Ba sunt bun, cumătră! Sunt bun la multe.

Vulpea: Ia zi! La ce?

Lupul: La furat de exemplu.

Vulpea: La furat? Ha, ha, ha! La furat nimeni nu mă-ntrece. Recunoaşte!

Lupul: Recunosc, recunosc! Nici chiar eu nu te-ntrec… Cumătră, ia zi-mi… când ne-a scos Împăratul la păscut iarbă, ai gustat vreun firicel?

Vulpea: Ptiu! Nu-mi face greaţă! Mă crezi proastă?

Lupul: Dar… ce-ai făcut?

Vulpea: Iarbă, ierbuliţă, ierbuţă să pape Boul, că de aia e Bou! Iată pe cine o să mă răzbun cumplit. Cumplit!

Lupul: Vă-le-leu, cumătră, dar cu ce te-a supărat lighioana aia?

Vulpea: Ai uitat cum striga: „Păpaţi iarbă! Păpaţi iarbă! Că eu doar cu iarbă mă-ndop şi uite cât sunt de voinic!”? Îi arătăm noi cine e mai voinic! Îi arătăm!

Lupul: Îi arătăm, îi arătăm! Şi totuşi… cum te-ai descurcat? Că tot grasă şi frumoasă te văd?

Vulpea: Ha, ha, ha! Eşti şugubăţ… Eram atât de furioasă încât îmi venea să dau foc pădurii. Îl blestemam pe Împăratul cu toţi boii lui luaţi la un loc… Crăpam de foame şi de ciudă. Dar am răbdat, am aşteptat să vină noaptea, m-am furişat spre mărăcini, am înhăţat o moţată şi am înfulecat-o cu tot cu pene acolo, pe loc. Şi de atunci, tot aşa!

Lupul: Eu însă, am ros oleacă de iarbă… La drept vorbind, cumătră, nu e chir atât de scârboasă… Doar că nu te ţii sătul… După care, ca şi dumneata, am trecut la oile mele. Ha, ha, ha! Ce zile am ajuns, cumătră, ce zile… Toate trebuie să le fac pe furiş, pe de-ascuns şi nu-mi place. (începe să plângă)

Vulpea: Nu te mai smiorcăi atâta! Ce zile, ce zile… Dacă vrei să ştii acum o ducem mult mai bine ca înainte. Nu am nici o grijă, nu mă bate nici un vânt. Una-i rău: dintr-o vulpe cinstită am ajuns, ca şi cum, o hoaţă. Fur ceea ce de fapt îmi aparţine. Nu e dreptate pe lume, nu e şi gata!

Lupul: Nu e, cumătră, nu e…

Vulpea: Şi mi-e ciudă de mor! Cotcodacele alea descreierate, chiar dacă mai rău – se descurcă fără de mine, dar eu fără de ele cum?

Lupul: Hai să bem, cumătră!

Vulpea: Hai să bem, să bem, să bem, să ne veselim!

Lupul(speriat): Mai încet! Auzi? Aleargă cineva. (se aud alergând mai multe picioare) Mă duc să sting focul. Să nu ne prindă… Altfel mâncăm puşcăria.

Vulpea: Să nu îndrăzneşti! Lasă focul în pace! Nu vine nimeni… Fraţii dumitale, şacalii, aleargă spre Palat.

Lupul: La o asemenea oră? Ce să caute ei acolo?

Vulpea: Nu cumva crezi că doar dumneata ai burduhan? Ăia nu sunt şi ei suflete, nu le miroase a cărniţă? Rod oasele de la mesele împărăteşti. În fiecare noapte, fix la aceeaşi oră.

Lipul: Cumătră, mă înnebuneşti! Vrei să zici că şi împăratul nostru? Ca şi noi? Dar l-am văzut cu ochii mei cum rodea iarbă. Striga ca un apucat: Cât e de gustoasă! Cât e de gustoasă!

Vulpea: Gustoasă, gustoasă… Până nu a dat borhăiala peste el. Ţii minte când cei de la Palat cât pe ce să dea cu toţii ortul popii?

Lupul: Parcă îmi amintesc ceva…

Vulpea: Au adus doftori din toate colţurile lumii, degeaba… Tot eu i-am doftorit.

Lupul: Cumătră, eşti cumva şi doftoroaie?

Vulpea: Sunt tot ce vrei. Să nu te pui rău cu mine, că ai dat de belea!

Lupul: Şi… cum i-ai doftorit?

Vulpea: Hi, hi, hi! Foarte simplu, le-am pregătit o supă.

Lupul: Ce fel de supă?

Vulpea: Ha, ha, ha! Supă de viţeluş! De vi-ţe-luş! Să-i fi văzut cum înfulecau… Am fost nevoită să le iau castronul… Să nu le crape rânza.

Lupul: Nu-mi vine să cred! Şi nu au zis că ei nu se-nfruptă? Că sunt din ăia, cum le zice, vegetarieni? Nu s-au revoltat?

Vulpea: O, da! S-au revoltat! Mai ales când le-am luat crătiţoiul.

Lupul: Cumătră, nu cumva le născoceşti pe toate?

Vulpea: Le născocesc sau ba, nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala! Ce ai auzit aici, aici să rămână! Altfel ai pus-o de măligă! Mănâncă mai bine şi taci!

Lupul: Mutu mă cheamă… Cumătră, totuşi, cum vine asta? De vreme ce păpăm cu toţii cărniţă, cine a păpat toată iarba?

Vulpea: Ori eşti prost, ori eşti ta-r-r-e prost? Ce-ţi pasă de iarbă? Ţine minte un lucru – cel care a păpat iarbă, iarbă va roade până va întinde copitele! Cel care a mestecat cărniţă, cărniţă va mesteca şi pe lumea cealaltă! Ha, ha, ha!

Lupul: Nimic nu se schimbă, nimic… Aoleu! Am uitat de frigărui!

Vulpea: Mişcă! Ce stai?

Lupul: Cumătră, nenorocire, găinuşa matale e scrum!

Vulpea: Nu e nici o nenorocire. Zdohnituri din astea, câtă frunză şi iarbă! De-alde noi mai puţini! (îl cuprinde pe lup, dansează)

                        Hai să bem, să bem, să bem, să ne veselim!

                        Pe lume o dată, o dată trăim!

Se lasă cortina, Se schimbă decorul. Pădure. Se aude cotcodăcit de găini. Apare Coţofana.

Coţofana: Ca-r-r, ca-r-r, ca-r-r! Atenţiune, atenţiune! Ultima noutate!

(aleargă Găinuşa, se loveşte de coţofană)

O! Mai încet! Unde alergi ca o nebună? Ai auzit noutatea?

Găinuşa: Care noutate? Nu-mi arde mie acum de bârfe.

Coţofana: Uf! Că acră mai eşti. Mereu îţi ninge şi-ţi plouă. Ce nu-ţi ajunge? Ce mai vrei? Eşti liberă. Nu te mănâncă nimeni.

Găinuşa: Chinul şi necazul mă mănâncă. Jugul mă mănâncă.

Coţofana: Ce-o mai fi şi ăla jug?

Găinuşa: Vezi? Eşti cu adevărat fericită. Cine nu ştie de jug, nu are cum să fie nefericit. Eu însă sunt foarte nefericită, foarte nefericită.

Coţofana: Soro, într-o clipă te fac fericită. Îmi dai…

Găinuşa: Uită. Nu-ţi dau nimic. Rămâi sănătoasă. Nu am timp de taclale. Alerg. Mi-a rămas cocoşelul flămând.

Coţofana: Hi, hi, hi! Ia auzi! I-a rămas cocoşelul flămând! Dar ce, dragă, e calic?

Găinuşa: Puşcheaţi pe limbă! Doamne fereşte! E sănătos tun!

Coţofana: Atunci să-şi găsească singur de mâncare. Trimite-l la muncă. Că ăştia dacă nu muncesc, mor înainte de vreme. Vrei să rămâi văduvă?

Găinuşa: Eşti nebună? Scuipă de trei ori. Treaba e că scumpul meu cocoşel nu e deprins să muncească. Mda… În schimb toată ziulica, co-co-co pe lângă alte găinuşe… Nu ridică un pai, soro! Un pai! Mare bestie. Mare putoare… Strigă el din când în când: „cu-cu-ri-gu”! Dar parcă asta e muncă?

Coţofana: Distracţie. Adevărată distracţie.

Găinuşa: Ai nimerit-o bine. El se distrează, eu muncesc… Deunăzi îmi zice… (priveşte prin părţi) Mai bine tac… Sau poate să-ţi spun?

Coţofana: Să nu taci, soro! Dacă ai pornit vorba, termin-o!

Găinuşa: Vino mai aproape! Mi-a zis că cică în pădurea noastră a apărut un Extraterestru. A venit tocmai de pe planeta Mieilor… Acolo, cică trăiesc doar mieluşei.

(apare Extraterestrul. Se plimbă prin faţa găinuşei şi a coţofenei)

Coţofana: Un Extraterestru? În pădurea noastră? Şi la ce a venit? Să plece de unde a venit!

Găinuşa: Cică vrea să ne salveze. Vrea să ne facă mai buni.

Coţofana: Şi… unde e Extraterestrul dumitale?

Găinuşa: Nimeni nu ştie. Nimeni nu-l vede. E invizibil. Îl pot vedea doar cei fără de pată, fără de păcat. Cocoşelul meu se jură că-l vede, că vorbeşte cu el.

Coţofana: Soro, cocoşelul ăla te are de proastă! Fără de pată zici? Fără de păcat? Ha, ha, ha! Dacă ar fi adevărat, aş fi fost prima care l-ar fi observat. Nu există nici un fel de Extraterestru! E nebun, cocoşelul, zău! E nebun!

Găinuşa: E nebun, e nebun! Precis că e nebun. Un leneş. O putoare! Eh! Şi doar eu, toată ziulica:

                        Fuga-ncolo, fuga-ncoace!

                        Înapoi şi înainte!

                        Duc la moară, fac făină,

                        Vin acasă, coc plăcinte!

 

                        Mătur şi adun grăunţe!

                        Lepăd oul în cuibar!

                        Nici un pic de fericire!

                        Viaţa-i plină de amar!

 

Aoleu! Vine! Îl scap!

Coţofana: Ce te-a apucat? Doamne sfinte. Doar nebuni în pădurea asta.

Găinuşa (se frământă de pe un picior pe altul): Îl scap! O să crape! Dacă e de aur?!

Coţofana: Cine?! Ce e de aur?! Zi odată!

Găinuşa: Oul… (Extraterestrul aleargă, îi aduce un cuibar. O aşază. Găinuşa strigă.) L-am văzut! Iată-l! E aici! El e! Extraterestrul!

Coţofana: Aiureşti, zău. Screme-ţi oul şi taci.

Găinuşa: A-u-u-u! (se linişteşte) Mi-a trecut… Mi s-a părut… Au-u-u!

Coţofana: Ştii ceva? Până-ţi iese oul, hai să-ţi spun noutatea!

Găinuşa: Zi. Numai că repede… Căci îmi iau oul şi plec.

Coţofana: Soro, Vulpea şi cumătrul Lup negreşit vor sta la zdup! Ha, ha, ha!

Găinuşa: Au! Ce-au mai făcut tâlharii ăia?

Coţofana: Ce-au făcut? Asta e. Nu fac nimic. Nu muncesc. L-am auzit pe împăratul nostru zicând: „În pădurea asta cine nu munceşte, dar trăieşte bine, trăieşte bine fiindcă fură! Dar celui ce fură, unde-i este locul? Corect! La puşcărie!”

Găinuşa: Au-u!

Coţofana: La puşcărie, soro! Ia zi, la-i văzut cumva pe netrebnicul ăla de Lup muncind? Nu! Dar pe deşteapta aia de vulpe? Nu! Şi cât de bine o duc? Ce înseamnă toate astea? Fură! Fură! Ca în Codru fură! La puşcărie cu ei! La puş-că-rie!

Găinuşa: Au! Au! Dar… şi cocoşelul meu nu prea asudă şi o duce nu rău… Vrei să zici că şi el fură?

Coţofana: Fură, soro! La puşcărie cu toţii!

Găinuşa: Au! (sare de pe cuibar. Îşi priveşte oul): Nu e de aur… Nici de data asta nu e de aur… (îşi lasă oul, se repede spre coţofană) Îţi arăt eu cine fură! Acuşi îţi arăt!

(Cele două pleacă bătându-se. Extraterestrul ia oul, îl sărută)

Extraterestrul: E… de aur.

Se schimbă decorul. Noapte. Extraterestrul moţăie pe o buturugă. Apare Vulpea şi Lupul

Lupul(agitat): Cumătră… Te rog, salvează-mă! Nu vreau la răcoare! Mai bine mor!

Vulpea: Lasă… Te cunosc eu… Dumneata şi acolo o vei duce-o bine. Dacă ţi-e frică, scuipă-ţi în sân şi hai să chefuim!

Lupul: Eşti nebună? Toţi în jur urlă cât îi ţine gura: „Vulpea şi cumătrul Lup, locul vostru e la zdup!”, şi matale îţi arde de chefuri? Ce ia apucat, cumătră?

Vulpea: Motanul e vinovat. Aşa-mi trebuie. Aşa se întâmplă când eşti bun. Să-l fi lăsat să moară de foame, acum eu conduceam această pădure. Dar aşa? Ha, ha, ha! Supă de viţeluş! Supă de viţeluş! Să ştii, cumetre, facerea de bine nu miroase-a bine! Dacă eşti bun, numaidecât eşti şi prost!

Lupul: Despre cine vorbeşti? Despre Tigrul-Dungatu?

Vulpea: D-apoi cine altul? L-o fi mâncat limba să spună că cine nu munceşte, dar bine trăieşte, trăieşte bine fiindcă fură? De parcă el nu ar avea pufuşor pe botişor. Cu mine şi-a găsit nănaşul! Nu mă las până nu-l învăţ minte!

Lupul: Cumătră, îl omor! Îl jupoi! Chiar acum mă duc să-l sfâşii!

Vulpea. Nu te sfătui. Te sfâşie el mai întâi, că e mai voinic. Ţi-am zis, eu îi găsesc ac de cojoc!

Lupul: Nu, cumătră, nu avem timp… Deocamdată trebuie să ne dăm la fund. Până apele se mai limpezesc. Să fugim, să ne ascundem!

Vulpea: Unde să ne ascundem?

Lupul: Unde, unde… În Codru bineînţeles.

Vulpea: Dar aici… nu în Codru suntem?

Lupul: Atunci… hai în alt Codru!

Vulpea: Nu, dragă, eu din Codrul meu nu plec nicăieri. Trebuie să fim patrioţi!

Lupul: Patrihoţi?

Vulpea: Patrioţi, tontule, pa-tri-oţi! E atât de greu?

Lupul: E un pic cam greu… Dar am înţeles. Mai bine să fim hoţi, patrihoţi! Ha, ha, ha! Totuşi… ce facem?

Vulpea: Bem şi chefuim!

Lupul: Cumătră!

Vulpea: Ia nu mă mai cumătri atât, că mi se face silă! Aş vrea să te întreb aşa… pe şleau, noi doi… furăm sau nu furăm?

Lupul: Păi… pare-se că furăm.

Vulpea (îl loveşte): Căpăţână proastă ce eşti! Ţine minte! Furi doar dumneata! Eu una, îmi iau ce-mi aparţine!

Lupul: Te rog nu te fă moartă în popuşoi! De unul singur nu mă duc la pârnaie! Te trag după mine! Să ştii!

Vulpea: Aoleu! M-ai speriat! Priveşte! Tremur toată! Ha! Ha! Ha! M-am înfruptat? Ei şi? Cine nu se-nfruptă? M-a prins cineva? Ai dovezi că sunt hoaţă?

Lupul: Nu pricep… Dacă de muncit nu munceşti, nici de furat nu furi – din ce trăieşti?

Vulpea: Ia să-mi spui, dragule: cu cine ţii? Cu ursul?

Lupul: Iartă-mă, cumătră! Iartă-mă! Dar… Mi-e tare frică.

Vulpea: Ori eşti prost… Ori eşti eşti taaaaaa-re prost. Afumă-te şi bagă-ţi în cap: trăiesc bine fiindcă am primit o moştenire de la o mătuşă bătrână şi foarte bogată. Cine şi ce are cu moştenirea mea?! Lăsaţi-mi moştenirea în pace!

Lupul (o pupă): Cumătră! Sunt salvat! Am şi eu o moştenire! Ha, ha, ha! Să mai zică cineva acum că Lupul nu munceşte! Că Lupul fură!

Vulpea: Ne, ne, ne… D-ta? Moştenire? Uită!

Lupul: Cum adică? Şi atunci… Ce să fac?

Vulpea: Să te-apuci de fund şi să sari în sus! Să munceşti, iaca ce să faci! Să munceşti! Ca Boul. Că ăla s-o fi săturat de atâta robie.

Lupul: Cumătră, fie-ţi milă, mă nenoroceşti! Nu sunt deprins cu aşa ceva!

Vulpea: Nu te nenorocesc, te norocesc deşteptule! Ia zi, ştii cumva unde-şi creşte boşorogul ăla de urs căpşunile sale împuţite?

Lupul: Ia zi, nu simţi nimic, aşa lipicios, sub picioare?

Vulpea (sare ca arsă): Aoleu! Am călcat cumva într-o scârnăvie?!

Lupul: Linişteşte-te, dragă! Suntem chiar în căpşunăria domnului Urs.

Vulpea: Mi-nu-nat! Deci aşa… Te ridici imediat, te duci în ograda Bouţului, te înhami la plug şi cum s-ar zice, două labe acolo, două labe aici!

Lupul: Cumătră, sunt terminat! Ai uitat ce copite are Boul?

Vulpea: La ora asta boureanul nostru îşi odihneşte copitele. Mişcă, ce stai?! Prindem doi iepuri dintr-o lovitură! Ha, ha, ha! Uf, mi-e silă de d-ta. Mai eşti aici?

Lupul: Gata… Gata… Am plecat. Două labe acolo, două – aici. Doamne-ajută! (Lupul dispare)

Vulpea (cântă, dansează): A sosit clipa răzbunării!

                        Eu sunt răzbunătoare,

                        Nimic nu dau uitării!

                        Ce dulce şi frumoasă,

                        E clipa răzbunării!

 

                        Îl bag la puşcărie

                        Pe bourean şi-atât!

                        Să-i stea acu şi iarba

                        Şi fânul tot în gât! Ha, ha, ha!

 

                        Sunt mândră de mine, sunt foarte deşteaptă!

                        Şi rău n-o s-o duc niciodată!

                        Deşteaptă ca mine nu-i nimeni pe lume,

                        Voi fi în curând şi bogată!

(se aude cârâitul coţofenei)

Coţofana: Ca-rrrr! Ca-rrrr! Ca-rrrr! Te-am auzit! V-am văzut! Ştiu ce pui la cale! Vrei să-l înfunzi pe Bou, dar, drăguliţă, te înfund eu pe d-ta! Mâine va şti toată pădurea!

                        Căci sunt răzbunătoare,

                        Nimic nu dau uitării!

                        Ce dulce şi frumoasă

                        E clipa răzbunării!

Crezi că am uitat cum m-ai păcălit cândva cu caşcavalul? Aşa ceva nu se uită.

Vulpea: Doamne sfinte! Cu ce-am greşit? De ce n-ai sforăi d-ta, ca toate bulihările, unde te-o fi apucat locul? De fapt… Să ştii că-mi placi. Eşti urâtă că dracul, dar dacă ai un pic de minte, chiar îmi pari simpatică, zău.

Coţofana: Nu încerca să mă linguşeşti, că nu mă prind.

Vulpea: Ce fel de linguşeli? Îţi zic purul adevăr… Vai! Stai aşa! Nu te urni! Îţi stă chiar în spate!

Coţofana (speriată): Cine e în spatele meu?

Vulpea: L-am văzut! El e! Extraterestrul!

 Coţofana: Unde e? Unde e? Minţi! Vrei să mă păcăleşti!

Vulpea (o prinde de coadă şi o învârte): Te-am prins. Bineînţeles că nu-l vezi. Eşti plină de păcate! Iute zi, ca în faţa altarului, care-ţi sunt păcatele?

Coţofana: Nu am păcate! Dă-mi drumul! Sunt curată ca lacrima!

Vulpea: Ca lacrima? Ha, ha, ha! Dar cine cârâie la tot pasul că doar cel fără de greşeală, fără de pată îl poate vedea pe oaspetele nostru venit tocmai de pe Planeta Mieilor, pe Extraterestru? A? Acum când îţi stă în faţă, de ce nu-l vezi? Fiindcă eşti o păcătoasă!

Coţofana: Dă-mi drumul!

Vulpea: Eşti foarte vinovată! Jăcmăneşti fără milă nişte oiţe blânde, nişte găinuşe fără de apărare! Le torni la gogoşi, le promiţi marea cu sarea, în schimbul la ce?! Zi! Recunoaşte!

Coţofana: O roată de caşcaval! O roată de caşcaval! Pentru sfaturile mele cele deştepte! Lasă-mă!

Vulpea: Scumpa mea, ascultă un sfat cu adevărat bun, învaţă-te să-ţi alegi prietenii! Pentru o roată de caşcaval o să-nfunzi acum puşcăria.

Coţofana: Te rog… Te rog… Nu spune nimănui! Fac orice. Fac orice.

Vulpea: Faci un singur lucru, îţi ei tălpăşiţa! Şi fiindcă sunt o vulpe cumsecade, îţi aduc imediat două roţi de caşcaval. Asta ca să nu mai tulburi minţile bietelor găinuşe şi sărmanelor oiţe! Şi să nu dea Domnul să-ţi mai bagi pliscul în treburi străine! Ai înţeles?!

Coţofana: Am înţeles. Am înţeles.

Vulpea: Dacă uiţi cumva – te mănâncă puşcăria! Libertatea dumitale e în labele mele. Pleacă! De fapt… Stai! Am o idee. Ştii ceva? Eu cred că noi două am putea să rămânem prietene. Ce zici?

Coţofana: Prietene? Numaidecât! Pentru totdeauna! Nu am văzut, nu am auzit, nu ştiu nimic! Prietene!

(Cele două se îmbrăţişează, se stinge lumina. Se schimbă decorul. Aceeaşi Pădure. Ziuă, Oiţa – rufoasă, gârbovită, cu mâna-ntinsă, abia de păşeşte pe scenă.)

Oiţa: Fie-vă milă de o biată oiţă care nu a mâncat de trei zile! Fie-vă milă! Daţi câteva firicele de iarbă… Eh, nu a rămas nimic în pădurea asta… Au ros totul… Totul.

(Pe scenă aleargă Găinuşa. Ţine aripile în cap, cântă)

Găinuşa:

                        Aoleu şi vai de mine,

                        Nu e bine, nu e bine!

                        Au venit, mi l-au luat,

                        Pe Cocoşul meu crestat!

 

                        Mi l-au dus la închisoare!

                        Într-o hrubă fără soare!

                        Cum se poate, nu se poate!

                        Azi pe lume nu-i dreptate!

 

Oiţa: Daţi-mi câteva firicele de iarbă… Ho! Ho! Mai încet! (găinuşa dă peste ea) D-ta? Nu-mi vine să cred. Arăţi mai rău decât mine. Parcă eşti de pe altă Planetă. Ce ai?

Găinuşa: Nu ştii? Nu ai auzit?

Oiţa: Ce să-aud? Eh… De la un timp, nu văd, nu aud nimic. Sunt lehmătuită de foame.

Găinuşa: Au venit, mi l-au luat… Mi l-au dus la închisoare, într-o hrubă fără soare!

Oiţa: Nu pricep nimic. Pe cine l-au dus? Pe cine l-au luat?

Găinuşa: Pe bravul, pe bunul şi deşteptul meu cocoşel! Pe cel mai harnic, mai frumos şi mai cuminte Cocoş de pe lume! Iaca pe cine.

Oiţa: Serios? S-a pus în poară cu legea? Asta chiar e nenorocire curată. Cui a pricinuit rău?

Găinuşa: Glumeşti? D-apoi cocoşelul meu aproape e sfânt! Doar el dintre noi toţi, păcătoşii, îl vede pe extraterestru!  Cum putea să se pună rău cu legea? Cum pute să căşuneze cuiva vreun rău?

Oiţa: Atunci… Cum să-l închidă?

Găinuşa: Uite-aşa… Cică nu muncea… Şi o ducea prea bine. Şi cică dacă nu muncea şi o ducea prea bine, înseamnă că fura, că era hoţ.

Oiţa: Nu-mi vine să cred.

Găinuşa: Ba să crezi! Cocoşul meu nu e tâlhar! E adevărat, nu prea muncea, dar munceam eu pentru el.

Oiţa: Pe de altă parte, dacă nu e tâlhar… De ce să-l închidă?

Găinuşa: De ce, de ce… Să nu stea puşcăria goală… Şi când mă gândesc că stă singur, singurel acolo… Off… Îmi vine să mă duc în locul lui. Mititelul, sărăcuţul de el.

Oiţa: Las-că nu e singur…

Găinuşa: Cum adică? Îl omor! Îi frâng creasta? Îi smulg toate penele!

Oiţa: Li-ni-şte-şte-te! Nu e ce crezi dumneata! Vroiam să zic că şi Boul… Tot la închisoare e.

Găinuşa: Adevărat? Nu-mi vine să cred. Dacă nu mai muncea şi ăsta… Mereu cu jugul în gât.

Oiţa: Muncea, muncea… De atâta muncă, s-a prostit. A încurcat ogoarele şi a făcut una cu pământul toată căpşunăria Ursului. Şi fiindcă „mor-mor-mor” nu a putut să-i frângă grumazul, l-a băgat la puşcărie. Să-l fi văzut pe Bouţ cum striga că e nevinovat! Degeaba. Nu l-a crezut nimeni. Plugul i l-au găsit în căpşunărie.

Găinuşa: Poate… chiar e nevinovat?

Oiţa: E vinovat. E vinovat. Prietena noastră Coţofana şi „cumătriţa” Vulpe se jurau pe ochii lor că l-au văzut cum ara ogorul moşului.

Găinuşa: Nu-mi place mie coţofana asta. Nu-mi place şi gata. Nu trebuia să-i dăm caşcavalul.

Oiţa: Nu trebuia… Boul ne-a silit.

Găinuşa: Ne-a silit, ne-a silit. Cel puţin să fi scăpat de jug. Dar aşa? Cred că şi la puşcărie tot cu jugul în gât e.

Oiţa: Cu jugul, cu jugul.

Găinuşa: Ce se-ntâmplă în pădure noastră? Ce se-ntâmplă? Of, of, of! De moş însă, îmi pare rău. Zgârcit, zgârcit, dar foarte muncitor.

Oiţa: Las-că nu se pierde moşul. A şi sădit alte căpşuni. Acuş le şi vezi coapte. Ai face bine să te îngrijeşti de puişori. Ştii cum sunt ăştia mici, le place să ciugulească. Dacă-i prinde paznicul, socoteşte că ai rămas fără de urmaşi.

Găinuşa: Care paznic?

Oiţa: A angajat „mormăilă” unul. Straşnică dihanie. Va păzi zi şi noapte căpşunăria. Să mai zică cineva acum că ăsta trândăveşte, că nu munceşte.

Găinuşa: Spune odată – cine e?

Oiţa: Lupul, cine altul? Dumitale nici prin cap nu-ţi trece ce pacoste e astă dihanie.

Găinuşa: Pacoste, nepacoste… Aoleu! Iese că doar cocoşelul meu e leneşul pădurii?!

Oiţa: Aşa se pare.

Găinuşa:

                        Aoleu şi vai de mine,

                        Nu e bine, nu e bine,

                        E curată nedreptate!

                        Cum se poate, nu se poate!

                        Drepturi sunt pe lumea asta!

                        Drepturi sunt, dar nu-i Dreptate!

 

Oiţa: Nu e pe lume dreptate, nu e şi gata. Hai să plecăm de aici!

Găinuşa: Unde să plecăm?

Oiţa: Departe, departe. Unde creşte iarbă multă şi unde toţi sunt prieteni.

Găinuşa: Cunosc un asemenea loc. Pe Planeta Mieilor. Numai că… această planetă e doar în mintea bietului meu cocoşel… Această planetă nu există.

Oiţa: Vreau pe planeta care nu există… Hai să o căutăm! Poate o găsim.

Găinuşa: Nu, dragă oiţă. Nu plec nicăieri din pădurea mea. Va veni primăvara. Va înflori şi va înverzi pădurea. Va creşte iarba, vor ciripi păsărelele şi nicăieri în Univers nu va fi mai frumos ca la mine acasă. Nicăieri… D-ta pleacă! Pleacă!

Se schimbă decorul. Într-un tron înzorzonat cu panglici colorate doarme Tigrul-Dungatu.

Tigrul-Dungatu: Sforrrr! Sforrr! Sforrr!

Tigriţa Dungata (bate cu toiagul): Măria Ta!

Tigrul-Dungatu: Sforrr! Sforrr!

Tigriţa-Dungata: Măria Ta!

Tigrul-Dungatu: A… da… Ce? A năvălit Leul?!

Tigriţa-Dungata: Dacă nu te scoli imediat, acuş năvălesc eu! Dă-te jos!

TigrulDungatu: De ce? Lasă-mă să dorm! Sforrr! Sforrr!

Tigriţa-Dungata: Scoală! Te bălăceşti de atâta somn! Împuţi Tronul! Bunătate de tron! Ştii ce oră e?

Tigrul-Dungatu: Au! Iarăşi?! M-am întrecut cu somnul? Nu sunt vinovat! Nu sunt Vi-no-vat! Vinovat e leneşul ăla de cocoş! De ce nu cântă? De ce nu mă trezeşte? Unde e?

Tigriţa-Dungata: Leneşul ăla de cocoş, cu voia d-tale, e la puşcărie! Dar mai leneş ca dumneata nu e nimeni pe lume! Dă-te jos! Lasă Tronul să se aerisească!

Tigrul-Dungatu: Acuş, acuş… Doar un pic… Sforrr! Sforrr!

Tigriţa-Dungata (Îl aruncă din tron): Jos! (Tigriţa se aşază în locul lui. Tigrul continuă să sforăie la podele) Ah! Ce călduţ e aici… Ce minunăţie de Tron. Mare, larg, comod… Ha, ha, ha! Leul nici nu a visat la aşa ceva! O să moară de ciudă! (îl împinge pe tigru) Trezeşte-te!

Tigrul-Dungatu: Ce vrei? Nu mă laşi să trăiesc!

Tigriţa-Dungata: Cum adică ce vreau? Vreau să sărbătorim, să chefuim! Ai ceva împotrivă?

Tigrul-Dungatu: Cu ce ocazie cheful?

Tigriţa-Dungata: Cum adică cu ce ocazie? Nu avem noi Palat nou? Nu avem noi un Tron cum nu există nici în cele mai mari palate? Îl chemăm pe Leu şi las’ să crape de invidie! Ha, ha, ha!

Tigrul-Dungatu: Până crapă Leul de ciudă, în pădurea asta ceilalţi crapă de foame! Holbează ochi! Pe ce lume trăieşti? Nu-i auzi cum strigă:

                        Vrem mâncare, vrem mâncare!

                        Unde-i toată iarba oare?!

Tigriţa-Dungata: Ori eşti prost, ori eşti taaaarrre prost! Pe scurt, eşti prost ca noaptea. Eu trebuia să conduc această pădure! Nu un bleg ca dumneata! Mare treabă! Strigă! Mare brânză! Li-e foame! Vor să mănânce! De parcă noi toţi nu am vrea să mâncăm! Dar ne auzi strigând?! Nu! De ce?! Fiindcă cine e înfometat se duce, rupe, sfâşie, roade tot ce găseşte, dar nu stă flămând! S-au deprins! Să le dea cineva mură-n gură! În locul dumitale, aşa le-aş zice…

Tigrul-Dungatu: Hm… Ai dreptate. Nu m-am gândit… Mă duc să le zic.

Tigriţa-Dungata: Stai! Ce faci?! Nu vezi că nu au ce să roadă? Vrei să ne roadă pe noi?! Mai aşteaptă… Mâine, poimâine încolţeşte iarba cea nouă… Până atunci, să stea flămânzi. Nu-i stârni! Nu le-o fi nimica. Pe ăştia nici dracul nu-i ia!

Tigrul-Dungatu: Hm… Ai dreptate… Mereu ai dreptate… Ce înseamnă asta? Nu cumva vrei să-mi ei locul?

Tigriţa-Dungata: Eu?! Să-ţi iau locul?! De parcă mi-ar fi rău în locşorul meu… (Se bâţâie în Tron. Tigrul-Dungatu adoarme.) Trezeşte-te! Du-te de-l cheamă pe Leu! Ba nu. Scoate-l mai întâi pe cocoş din temniţă! Şi adu-l la curte! Să ne-nveselească! Că ce Palat e ăsta fără de cântăreţi? După care vine Leul şi tragem o beţie! Ha, ha, ha! Măria Ta! Dă poruncă să fie adus cocoşul!

 Tigrul-Dungatu: Să fie adus Cocoşul! (Intră Măgarul îmbrăcat în slujitor.)

Măgarul: La porunca Măriei Tale, Cocoşul va fi adus imediat!

Tigrul-Dungatu şi Tigriţa-Dungata (dansează, cântă):

                        Hai la hora mare,

                        Hai să chefuim!

                        Pe lume o dată,

                        O dată trăim!

 

                        Curge vinul dulce.

                        Curge în pahare!

                        În pădurea noastră,

                        Azi e sărbătoare!

 

Intră Extraterestrul. Se aşază în jilţul Împărătesc. Arată că îi place jilţul. Intră Măgarul.

Măgarul: Măria Ta! Nenorocire! Cocoşul şi Boul… au dispărut! Cu tot cu temniţă!

Tigrul-Dungatu: Ha, ha, ha! Vrei să mă-nveseleşti?

Măgarul: Nu e o glumă, Măria Ta! Să vină Măria Sa să se convingă cu propriii ochi! Pe locul unde se înălţa puşcăria acum creşte iarbă şi pasc mieluşeii!

Tigrul-Dungatu: Să mergem! (Cei trei părăsesc încăperea. Extraterestrul îi amuză pe spectatori făcând mişcări haioase. Se întoarce Tigrul şi Tigriţa)

Tigrul-Dungatu: Nu-mi vine să cred! Cocoşul şi Boul… Dar cu tot cu puşcărie? E prea de tot!

Tigriţa-Dungata: Mda… E ceva urât la mijloc… Ai auzit de Extraterestru?

Tigrul-Dungatu: Ce fel de Extraterestru?! Scorneli! Minciuni!

Tigriţa-Dungata: Şi dacă e adevărat? Şi asta e trebuşoara lui? Şi într-o bună zi dispărem şi noi? Cu tot cu Tron, cu Palat?

Tigrul-Dungatu: Extratereştrii există doar în căpăţâna proştilor! În pădurea mea, asemenea jivine nu au cum să se oploşească!

Tigriţa-Dungata: Nu zi… Eu te-aş sfătui să-l găseşti… Găseşte-l şi bagă-l în temniţă. Doar aşa vom dormi liniştiţi.

Tigrul-Dungatu: Ştii ceva? Lasă-mă-n pace! Mă plictiseşti.

Tigriţa-Dungata: Nu te las în pace! Am zis: găseşte-l!

Tigrul-Dungatu: Bine, bine… Cum să-l găsesc? Se zvoneşte că pe ăla nimeni nu-l vede. La câte păcate avem, o sută de ani nu ne ajunge ca să ni se arate un Extraterestru!

Tigriţa-Dungata: Dragul meu, în pădurea noastră avem o mulţime de sfinţi. Ei îl vor găsi. Dă poruncă să fie zidită temniţa!

Tigrul-Dungatu (bate din toiag): Să fie zidită temniţa! Să fie adus Extraterestrul! Acum să mă laşi să dorm. Altfel… Sforrr! Te bag şi pe dumneata în temniţă.

Tigriţa-Dungata: Nici gând de somn la ora asta! Veselia continuă! (Îl ia pe tigru şi îl pune să danseze)

                        În pădurea noastră,

                        Azi e sărbătoare!

                        Avem băutură,

                        Avem de mâncare!

 

                        Codrul ne ajută,

                        Să le-avem pe toate!

                        În pădurea noastră,

                        Trăim cu dreptate!

Iu-iu-iu! (Extraterestrul o calcă pe Tigriţă pe coadă)

Tigriţa-Dungata: Au! Necioplitule! Nu te pricepi la nimic! Nu eşti bun de nimic!

Tigrul-Dungatu: Ba sunt bun, sunt! (Intră Măgarul)

Măgarul: Măria Ta! Temniţa e gata! Şi iată-l pe Extraterestru! (Apare un porc cu lanţul la gât)

Tigrul-Dungatu: Unde e? Ia jigodia asta de aici!

Măgarul: Nu e jigodie, Măria Ta! E Extraterestru. Ascultă-l ce zice!

Porcul: Grog, groh, groh, eu sunt extraterestru! Groh, groh, groh, eu sunt extraterestru!

Tigrul-Dungatu: Acesta? Extraterestru? Ha, ha, ha! Ia-l de aici! În temniţă cu el!

Porcul: Aoleu! Nu vreau! Am glumit! Nu sunt Extraterestru! Sunt un purceluş! Un biet purceluş!

Tigriţa Dungata: Vezi? Ţi-am zis că-l vor găsi. Acum putem chefui fără de teamă! E timpul să-l invităm pe Leu.

Măgarul: Măria Ta!

Tigrul-Dungatu: Ce mai vrei?! Piei din ochii mei! Nu vezi?! Suntem ocupaţi!

Măgarul: Nenorocire, Măria Ta! Extra… purcelul şi temniţa au dispărut! Pe locul unde se înălţa puşcăria acum creşte iarbă şi pasc mieluşeii!

Tigriţa-Dungata: Măria Ta! El e… Extraterestru. Închide-l, Măria Ta! Închide-l!

Adevăratul Extraterestru priveşte uimit la tot ce se-ntâmplă. Se lasă cortina. Se schimbă decorul – noapte, un foc improvizat. Vulpea şi Lupul chefuiesc.

Vulpea(cântă):

                        Bun e vinul ghiurghiuliu,

                        Şam-di-ri-di-ri-di-da!

                        Cules toamna mai târziu,

                        Şam-di-ri-di-ri-di-da!

                        Mai pe brumă, mai pe-omăt!

                        Mult mai beau şi nu mă-mbăt!

Frumos cântec, foarte frumos.

Lupul: Frumos, frumos. Numai că… cumătră, nu pricep… Eu cu dumneata… Înţeleg. Cântăm, ne veselim. Avem şi de ce. Dar ăştia? Găinuşele matale şi oiţele mele? Ce le-a apucat, cumătră? Ce veselie a dat peste toţi? Cântă, ţopăie, strigă! Nu au nimic în guşă, gol le este burduhanul, mor de foame, de frig, dar se bucură de parcă trăiesc ca-n sânul lui Dumnezeu. Ceva e în neregulă aici, cumătră. Pentru ce se bucură?

Vulpea: Cum pentru ce? Pentru cât de bine o ducem noi. Ha, ha, ha! Pricepi?

 

                        Hai să bem, să bem, să bem!

                        Să ne veselim!

                        Pe lume o dată,

                        O dată trăim!

Eh! O ducem noi bine, dar s-ar fi putut şi mai bine. Mult mai bine. Ştii, de la un timp îmi tot cloceşte în minte un plan…

Lupul: Ce fel de… plan?

Vulpea: Ia să-mi zici, noi doi suntem sau nu suntem hoţi?

Lupul: Doamne fereşte! Doamne fereşte! Ce fel de hoţ? Îmi câştig pâinea în sudoarea frunţii!

Vulpea (îl plesneşte): Tontule, prostule!

Lupul: Ce te-a apucat, cumătră?! Încetează! Ia seama, aş putea să mă supăr rău într-o bună zi!

Vulpea: Da? Şi ce-o să-mi faci? O să mă mănânci?

Lupul: La o foamete… S-ar putea.

Vulpea: Ha, ha, ha! Eşti pus pe şotii! Bine… După cum ziceam… Suntem hoţi. Numai că suntem nişte hoţişori aşa, mititei, mititei. A venit timpul să ne facem hoţi serioşi! Ce furăm? Nişte prăpădite de oiţe şi de găinuşe? Ruşine! Ru-şi-ne! Lucruri importante trebuie să furăm! Im-por-tan-te!

Lupul: Ce fel de lucruri, cumătră?

Vulpea: Pentru început eu zic să-i furăm motanului tronul!

Lupul: Ce-mi trebuie mie tron, cumătră? Eu mă-ndop cu cărniţă, nu cu fiare!

Vulpea: În capul ăsta nimic nu se mişcă? Ştii ce înseamnă să ai un tron?

Lupul: Ce înseamnă?

Vulpea: Înseamnă să le ai pe toate! Toate! Înseamnă să fii Împărat! Vrei să fii Împărat?!

Lupul: Împărat? O, da! Împărat da!

Vulpea: Mai pune-ţi pofta-n cui! Tronul va fi al meu! La o adică mă lipsesc de ajutorul dumitale. Voi şterpeli tronuţul de una singură.

 

                        Voi fi împărăteasă,

                         În pădurea deasă!

                        Căci sunt cea mai frumoasă,

                        Vulpe pe pământ!

Totuşi, cumetre, un piculeţ va trebui să mă ajuţi. Te voi răsplăti boiereşte!

Lupul: Zi! Ce să fac!

Vulpea: O nimica toată. E o mică problemă la mijloc.

Lupul: La Probleme nu-mi stă capul. Nu ştiu cât fac doi plus doi.

Vulpea: Foarte bine, căci nu e vorba de aşa ceva.

Lupul: Atunci?

Vulpea: Treaba e că a obţine tronul încă nu e tot. Ca să devii împărat nu e îndeajuns să ai doar tron. E nevoie să te urce cineva în el. Pe scurt, nu ajung împărăteasă dacă nu mă aburcă în tron găinuşele mele şi oiţele dumitale. Dar după cum îţi dai seama astea n-or să vrea de bună voie.

Lupul: Ce nevoie ai de aceste lighioane, cumătră? Te aburc eu. Te iau, uite-aşa, de subsuori (O ia în braţe) şi cît ai zice peşte, te pomeneşti împărăteasă.

Vulpea: Ha, ha, ha! Mă gâdili! Hi, hi, hi! Eşti tare şugubăţ! Tare şugubăţ! (Lupul o lasă. Vulpea învârte din coadă, îşi aşază hainele.) Mulţumesc, dar aşa e legea pădurii. Cei mici îi urcă pe cei mari pe tron… Ia zi, încă nu ai uitat să urli?

Lupul: Cum să uit, cumătră? Aşa ceva nu se uită.

Vulpea: Atunci urlă! Să aud.

Lupul: Au-u-u! A-u-u-u!

Vulpea: Bravo! Îmi place. Urli de câteva ori la oiţe, le bagi în toţi speriaţii, le spui ce şi cum… Cu găinuşele mă descurc singurică şi mâine, poimâine,

                        Voi fi împărăteasă,

                        În pădurea deasă!

                        Căci sunt cea mai frumoasă,

                        Vulpe pe pământ!

Ce zici cumetre, mă ajuţi?

Lupul: Te ajut, te ajut. Dar… Ce-o să am din asta? Matale împărăteasă, iar eu cum?

Vulpea: Te fac Logofăt! Mare logofăt! Vrei să fii Logofăt?

Lupul: Logofăt? O, da! Logofăt da! (către sală) Nu ştiu cu ce se mănâncă, dar vreau!

Vulpea: Atunci rămâi aici şi aşteaptă! Nici nu reuşeşti să mişti o gheară că fur tronul cu tot cu motan! Ha, ha, ha!

 

                        Voi fi împărăteasă,

                        În pădurea deasă!

Să-mi ardă coada dacă nu-l fur! Să-mi ardă coada! (vulpea pleacă)

Lupul: Îl fură? Nu-l fură. Şi dacă-l fură? Dacă-l fură, îl fur de la ea! După care urlu odată, aşa ca să bag în speriaţi toate dobitoacele din Codru şi – „Priviţi-l pe Marele lup! Priviţi-l pe viitorul vostru Împărat!”. Mă are de prost? Îi arăt eu cine e prostul. Logofăt? Logofătă să fie ea! Ha, ha, ha! „Marele Lup! Marele Lup! Trăiască Marele Lup!”

(Apare Vulpea cu tronul în care sforăie extraterestrul)

Vulpea: Nu mă credeai, da? L-am furat! Priveşte-l cum sforăie! Vino de mă-ajută!

Lupul: Ce vrei să faci, cumătră?

Vulpea: Cum adică? Îl dăm jos pe motan şi îl aruncăm în baltă. Se va trezi pe lumea cealaltă! Ha, ha, ha!

Lupul: Pe cine vrei să arunci în baltă? Nu e nimeni acolo, tronul e gol.

Vulpea: Gol! Chiar că e gol. Dar unde e Motanul? O fi căzut când m-am împiedicat într-o băltoacă. Foarte bine. Hai, începe să urli!

Lupul: Acum? Când toţi dorm? Nu ar fi mai bine să o lăsăm pe mâine?

Vulpea: Nu lăsa lucrul de azi pe mâine, că aşa rămâne. Urlă!

Lupul: Cumătră… Nu pot. Cumătră… L-am văzut… El e…

Vulpea: Ai căpiat? Ţi-ai ieşit din minţi? Urlă!

Lupul: Îţi zic, cumătră, el e… Sforăie cocoţat pe tron.

Vulpea: Cine sforăie?

Lupul: Extraterestrul, cumătră! Priveşte-l! Nu credeam! Aoleu! Asta-nseamnă că sunt fără de păcate. Mi s-au iertat toate păcatele! Am ajuns un sfânt! Am văzut un Extraterestru!

Vulpea: Îţi arăt eu acuşica sfânt! (îl loveşte) Urlă, ţi-am zis!

Lupul: Nu striga şi nu lovi un sfânt! E păcat! În curând toată lumea va zice: Priviţi, vine Marele Sfânt! Trece Marele Sfânt!! Pupă-mi laba, cumătră!

(Lupul se lasă în genunchi, ridică labele spre cer) Ajută-mă, Doamne! Ajută-mă!

Vulpea: Stai că te-ajut! (îi dă cu piciorul) Acuşica!

Lupul: Cumătră, nu e bine să dai cu piciorul într-un sfânt! O să te bată Dumnezeu!

Vulpea: Nu e bine, da?! Nu e bine?! O să mă bată?! Vedem noi pe cine bate! Vedem! Repetă: nu există tâmpiţi de Extratereştri! Nu există!

Lupul: Lasă-mă-n pace! Iaca zic: Nu există împuţiţi de Extratereştri!

Vulpea: Ei? Unde ţi-e Extraterestrul?

Lupul(înconjoară tronul): Mămulică! Chiar că nu e! Am avut halucinaţii? Adică gata cu sfinţenia?

Vulpea: Dumneata? Sfânt? Ha, ha, ha! Cel mai mare tâlhar din codru – sfânt?! Cum nu ţi-e ruşine? Hai… Urlă!

Lupul: Urlu, urlu… A-uuuu! A-uuu!

Vulpea: Ce te-ai oprit?

(Extraterestrul coboară din tron, ia un cărbune aprins din focul improvizat şi aprinde coada vulpii)

Lupul: Cumătră… Pute… Pute rău.

Vulpea: Ce? Pute?

Lupul: Stai aşa… Nu te mişca… Arde!

Vulpea: Ce arde?

Lupul: Codiţa dumitale arde! Acuş ţi-o sting.

Vulpea: Stinge-o mai repede! Nenorocitule! (Vulpea aleargă pe scenă)

Lupul: Ce faci cumătră?! Opreşte-te! O să aprinzi Pădurea! Nu mai bâţâi atâta din coada aia puturoasă! Uite ce-ai făcut! Arde totul! Totul! Ajutor! Săriţi, săriţi!

                        Arde poieniţa verde!

                        Poieniţa cea cu mure!

                        Hei, veniţi, veniţi cu toţii!

                        E incendiu în pădure!

 

                        S-a aprins dintr-o scânteie!

                        Când şi cum, nimeni nu ştie!

                        Stingeţi focul, da-ţi dovadă,

                        De curaj şi vitejie!

(Apare Coţofana)

Coţofana: Ca-rrr! Ca-rrr! Ca-rrr! Nu ştie nimeni? Eu ştiu! Am văzut şi am auzit. Tac din gură doar dacă îmi cedaţi Tronul! Tronul trebuie să fie al meu! Al meu!

 

                        Ha, ha, ha, hi, hi, hi!

                        În pădure eu voi fi!

                        Eu voi fi Împărăteasă,

                        Că-s deşteaptă şi-s frumoasă!

                        Ha,ha, ha, hi, hi, hi!

                        În pădure eu voi fi…

 

Lupul: Ce facem, cumătră? Asta o să ne toarne. Să-i dăm tronul! Să-i închidem pliscul!

Vulpea: Mi-ai stins coada?

Lupul: Care coadă? A ars codiţa dumitale. Ţi-a rămas doar un ciot.

Vulpea: Ce nenorocire! Dă-o dracului de coadă! Dă-o dracului de Coţofană! Ştergem putina! La baltă, cumetre! Ne bălăcim până trece pârjolul!

Cei doi dispar. Pe scenă aleargă celelalte animăluţe. Toţi mimează că sting focul. Extraterestrul stă în genunchi şi se roagă.

Extraterestrul: Să plouă! Să vi-nă ploa-ia! Nu vine ploa-ia!

Mai multe glasuri: Un Extraterestru?! (Se reped la picioarele lui, îl îmbrăţişează, îl încolăcesc, strigă:) Salvează-ne! Salvează-ne!

Extraterestrul se descotoroseşte cu greu, îl ia pe Cocoş şi şuşotesc un timp. Cocoşul vine în faţa celorlalţi.

Cocoşul: Prieteni! Ploaia refuză să vină. Nu avem altă soluţie. Trebuie să părăsim această pădure, această Planetă! Vom urca la bordul navei inter-spaţiale cu un nume foarte frumos – „Fericire”! În câteva clipe vom decola. Ne vom îndrepta spre alte galaxii, spre alte planete! Sau mai bine zis, vom merge spre Planeta Mieilor! Acolo trăiesc doar mieluşei! Vă daţi seama? Mieii sunt fiinţe blânde. Urcăm! Urcăm! Lăsaţi acasă toate răutăţile sufletului şi, păstrând ordinea şi buna cuviinţă, urcăm! Urcăm!

Găinuşa: Aoleu! Mi-a venit! Iese! Iese! Dacă e de aur?! Îl scap! (aleargă de pe scenă)

Se stinge lumina. Se aude huruit de motoare. Ţipete, îmbulzeală, înjurături. Din când în când glasul Cocoşului: Păstraţi buna cuviinţă! Mergem pe Planeta Mieilor! Acolo trăiesc doar mieluşei! Nu vă îmbulziţi! Nu înjuraţi! Eh! Nu aveţi pic de cultură! Nu aveţi pic de ruşine!

Extraterestrul: Au urcat cu toţii?

Glasuri: Da!

(Iarăşi linişte. Apoi cineva, gâfâind, aleargă)

Tigrul şi Tigriţa-Dungata: Opriţi-vă! Aşteptaţi! Luaţi-ne şi pe noi!

Un glas: Hi, hi, hi! Împăraţii noştri!

Alt glas: Îi luăm?

Alt glas: Nu-i luăm.

Alt glas: Îi luăm, îi luăm… Să urce!

(Aleargă Iepuraşul)

Iepuraşul: Prieteni! Nu plecaţi! Ajutaţi-mă! Vă rog, ajutaţi-mă să urc!

Glasul Oiţei: Îl luăm?

Glasul Boului: Mai încape vorbă? Am de gând să-i rup urechile! Ha, ha, ha! Urcaţi-l!

Coţofana: Prieteni… Merg cu voi! Vreau şi eu pe alte planete! Urcaţi-mă! Nenorociţilor! Nerecunoscătorilor! V-am făcut atâta bine! Eu ştiu cine a dat foc pădurii! Ştiu! Ştiu!

Un glas din întuneric: O luăm?

Alt glas: Pentru nimic în lume!

Alt glas: Poate… o luăm?

Alt glas: Categoric nu!

Glasul Extraterestrului: De-co-lăm!

Se aude huruit de motoare. Încetul cu încetul huruitul dispare. Se lasă linişte. Lent se aprinde lumina. În mijlocul scenei, Tronul împărătesc. În jur, cenuşă şi fum. Apar Vulpea şi Lupul.

Lupul: Au-uuu! Au-uuu! Au-uuu! Totul a ars… A ars din temelii codruţul meu. Au-uuu! Au-uuu! Au-uuuu! Dumneata eşti vinovată! Ţi-am zis să nu învârţi din coada aia puturoasă! S-a sfârşit! Totul s-a sfârşit.

Vulpea: Nu s-a sfârşit nimic. Totul abia începe! Ha, ha, ha! Priveşte? Nici tu Palat, nici tu Împărat, dar tronul a rămas neatins! Nou, nouţ! Mă aşteaptă! Cumetre, aburcă-mă!

Lupul: Să te aburce dracul! Împărăteasă?! Dar unde-ţi sunt supuşii?

Vulpea: La ce-mi trebuie? Am unul şi bun.

Lupul: Îhî… Supus… S-a zis cu supuşenia mea! Nu vreau să te văd în ochi! Eşti o pacoste! Ai distrus frumuseţe de pădure! Să nu mă fi bălăcit în baltă cu dumneata, acum eram şi eu pe altă planetă! Pe Planeta Mieilor! Ptiu! Chiar că sunt un prost! Drac de vulpe ce eşti!

Vulpea: Cumetre, nu mă înrăi! Dă-ţi seama cu cine te pui!

Lupul: Cu cine? Cu o pocitanie fără de coadă?

Vulpea: Fără de coadă? Da! În schimb am minte. Cu mintea mea îmi găsesc o mie de cozi. Ştii ceva? Aveam de gând să te iau cu mine, dar fiindcă eşti un bădăran, m-am răzgândit! Descurcă-te singur! Eu plec!

Lupul: Unde pleci?

Vulpea: E treaba mea. Rămâi sănătos! Nu ai decât să te prăpădeşti aici de foame. Sau să înfuleci cenuşă! Ha, ha, ha! Nu degeaba se zice că frica înconjoară, dar foamea dă de-a dreptul. Adio, cumetre!

Lupul (Îi îngrădeşte calea): Ba nu pleci nicăieri, cumetriţă dragă! Poate că zdohnesc eu de foame, însă nu chiar acum! Deocamdată am ce-nfuleca! Ai putea să-mi pari chiar gustoasă! Ha, ha, ha!

Vulpea: Ce faci?! Cumetre! Eşti nebun?! Şezi binişor!

(Se stinge lumina) Lasă-mă-n pace! Cumetre!

(Se aude un ţipăt scurt, apoi cineva rupe, clefăie. Apare Coţofana)

Coţofana: Car-rr, car-rrr, car-rrr! Nu-mi place mie vulpea asta…

Lupul: Nu-ţi place, nu mânca!

Iarăşi linişte. Încetul cu încetul se aprinde lumina. Se aude ropot de ploaie. Zgribulită, cu un ou în şorţ, apare Găinuşa.

Găinuşa: Au plecat… Nu m-au aşteptat… Am rămas singurică… Ba nu sunt singurică. Am un ouşor. Trebuie să-mi găsesc un cuibar (se urcă pe tron) Ia te uită ce cuibar minunat am găsit. Priviţi! Încă un ouşor! E al meu! Şi nu e de aur! Ce bine că nu e de aur… Minunat! Am două ouşoare! Am un cuibar bunicel. Îmi voi cloci ouăle, iar la primăvară îmi voi lua puişorii şi voi pleca să le caut de-ale gurii.

                        Nani, nani, puii mamei,

                        Nani, nani, puii mei,

                        Că mama o să vă coacă,

                        Turte dulci şi bobi de mei.

 

                        Nani, nani, puii mamei…

 

Se stinge lumina, se aprinde iar.

Pe scenă se adună personajele piesei. Găinuşa e cu doi puişori. Se aude freamăt de codru.

Autorul declamă:

                        Freamătă pădurea verde

                        Cu miros de flori de tei!

                        Pe sub crengile-i umbroase,

                        Jos la rădăcina ei,

 

                        E o mică-mpărăţie,

                        Cu supuşi şi Împăraţi!