Război
Spre căţelul din ogradă,
Să-i declare ferm război,
S-au pornit înfierbântaţi,
Un motan şi un răţoi.
Prea obraznic e Tărcuş.
De când a crescut mai mare,
Latră, hămăie întruna,
Se repede spre picioare!
– Ce ai, tu, Tărcuş, cu noi?
Îl întreabă motănelul.
– Zău că nu ştiu, n-am nimic,
S-a cam speriat căţelul.
– Eu tot hămăi la tot pasul
Ca să mi se dreagă… glasul.