Ea munceşte chiar şi dacă
Soarele-a plecat.
Peste ziua luminoasă
Noaptea s-a lăsat.
– Sunt o furnicuţă mică,
Cum să merg acum?
Frică mi-e de întuneric,
Am rămas pe drum…
Unde eşti, măi Licurici?
Vino de mă-ajută,
Luminează drumul meu
Cu lumină multă.
Licurici vine grăbit:
– Dragă furnicuţă,
Te voi duce de-îndată
Până la căsuţă.
Dar ar trebui să ştii –
Ziua-i de muncit.
Noaptea însă, vreau să-ţi zic,
E pentru dormit…