I
Cine-ar putea să spună
Câţi secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?…
Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Şi-n soare
Frunzişul legănat
Le-atârnă ca o barbă…
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.
Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineţi
Contemplu
O tufă de scaieţi.
Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil…
II
Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi…
Dar cine
Le poate socoti?
Că zilele-n restrişte
Se-nalţă şi apun
Ca nişte
Baloane de săpun…
Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau aşa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:
Privirea mea distrată
Prin negre rămurişti
Mi-arată
Doi ochi adânci şi trişti
Şi-n orice strop de rouă
Văd două braţe, mici
Ca două
Picioare de furnici.
Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, –
Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,
Şi-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineţi,
S-arată
O tufă de scaieţi…
III
Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas.
Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund
Şi până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc şi liniştit.
Sunt gâze şi gângănii
Ce sar şi fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,
Şi-mpreunându-şi zborul,
În ierburi îşi ascund
Amorul
Multiplu şi fecund.
IV
Şi-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare –
Ce face dorul meu?
Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.
Se-ntreabă – ce să facă?
Şi făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.
Şi nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furişat
Cu teamă
S-apropie de pat,
Ci doar tresari deodată
Şi parcă-ţi pare rău.
Mirată,
Te uiţi în jurul tău…
Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut…
Aşa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.
V
Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;
Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Şi tainic
S-aprinde iar pe cer
Şi cu lumina nouă
Sclipeşte ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop,
Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniştit,
Şi-afară,
Ca un copul trudit,
Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.