Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Roata morii

                        Stăteam pe gânduri, eu şi gloata.

                        La roata morii ne uitam

                        Şi de-n zadar ne frământam,

                        Că de-adevăr noi tot nu dam:

                        De ce să-nvârte roata?

 

                        – „Păi, nu-nţelegi tu româneşte?

                        – Vezi scocul?” – „Văd.” – „Şi ce-i pe scoc?”

                        – „E apă.” – „Bun! Stă apa-n loc?”

                        – „Ba vine.” – „Ei, acum cioc-poc

                        Şi roata să-nvârteşte!”

 

                        Moraru-şi scutură luleaua

                        Râzând. Avea el azi ce-avea

                        Căci alte-dăţi când ne vedea

                        În jurul morii ne făcea

                        Primire cu nuiaua.

 

                        Eram voioşi că sta s-asculte

                        Şi ne spunea ce e, ce nu-i.

                        Dar cum era puţin năprui

                        Făcea ca din cioc-pocul lui

                        Să nu-nţelegem multe.

 

                        – „Da roata carului ce face?

                        Se-nvârte?” – „Da.” – „Ba cum, ehei!

                        Se-nvârte ea de capul ei?”

                        – „Ba, când o împingi.” – „Eu ce spusei?

                        Se-nvârte aşa, şi pace.

 

                        Iar-roata ici… o împinge apa.”

                        Acum noi toţi am hohotit.

                        Morarul ăsta e smintit:

                        Când vrea să doarmă pe-odihnit,

                        El pat îşi face grapa!

 

                        Că de-ar împinge-o, ea nebuna

                        S-ar năpusti, ieşind din scoc,

                        S-ar duce pe pârău cioc-poc –

                        Dar uite, roata stă pe loc

                        Şi totuşi umblă-ntruna.

 

                        – „Ei, bat-o Dumnezeu s-o bată!

                        Dar cum să plece dac-o legi

                        De moară, mă! Nu mă-nţelegi?

                        Cu voi nu mântui zile-ntregi:

                        Ea stă, că e legată!”

 

                        Să-ţi faci acum, creştine, cruce!

                        Priveam cu spaimă la morar.

                        O legi? şi stă! Dar e-n zadar!

                        Şi roata doar o legi la car,

                        Şi ea se duce, duce!

 

                        – „Se duce roata? Bun, dar carul?

                        El stă pe loc ca mine-acum.

                        El fuge crezi? Ba nicidecum,

                        Fug numai roţile pe drum” –

                        Ei, zi: nu-i prost morarul?

 

                        Şi ne temeam să nu se bată,

                        Că prea l-am zăpăcit de tot.

                        Păi carul stă? Minciuni de-un cot!

                        Ba carul fuge ca netot

                        Cu roatele deodată!

 

                        – „Am zis că nu? Ba, fuge doară

                        Ei, fuge, vezi! ştiam şi noi.

                        De ce n-o ia la fug-apoi

                        Şi moara ta către zăvoi

                        Cu tot ce e prin moară?

 

                        Moraru-şi puse-n sân luleaua,

                        Tăcut şi grav: se pregătea

                        La sfat cu noi altfel să stea;

                        Şi ce dovadă-i trebuia

                        Mai bună ca nuiaua?

 

                        Iar ce-a urmat la ce-aş mai spune?

                        Noi n-am ajuns la nici un rost.

                        Tu zici: – „Erai, băiete, prost,

                        Şi roata pentru tine-a fost

                        A patra dimensiune!”

 

                        Şi-apoi? Eu văd şi astăzi gloata

                        Făcând aşa! Tu nu-ntâlneşti

                        Atâtea fapte omeneşti,

                        Le vezi, le-auzi, şi te cruceşti

                        De ce se-nvârte roata?