Urlă Petre prins de trude
Şi răpus de munci.
Tată-său din coast-aude,
Stă mirat şi pari înşiră;
Iar ascultă, iar se miră,
Pleac-apoi pe lunci.
Ce ţi-e, Petre, cu strigarea?
Dat-au lupii-n oi?
Isprăvit-ai, poate, sarea?
Ai vătui de şarpe supte,
Ori opincile-ţi sunt rupte
Şi ţi-e dor de noi?
Adormii prin vale, tată,
Sub un tei bătrân.
Vântul s-a stârnit deodată
Şi-a tot nins pe mine floarea,
Până m-a îngropat ninsoarea
Şi mi-a intrat un şarpe-n sân.
Şi mă strânge, biet de mine,
Parcă-i lanţ de fier
Înveleşte-ţi, tată, bine
Cârpe groase până-n coate,
Pleacă-te în genunchi şi-l scoate
Tat-al meu, că pier.
Am să-l scot eu, nu te teme,
Capul să i-l crăp
Dar acum n-am, Petre, vreme.
Fânu-i ud pe coasta luncii,
Rag de sete-n brazdă juncii,
Cată să-i adap.
Urlă Petre prins de trude,
Urlă-n chip păgân.
Maică-sa din cas-aude,
Fir şi fus şi ghem aruncă
Şi-şi găseşte fiu-n luncă
Şarpe-având în sân.
Înveleşte-ţi în năframă
Mâna până-n cot
Că să nu te muşte, mamă!
Tu n-ai boi să duci la apă,
Fă-mi un bine şi mă scapă,
Că m-a rupt de tot.
Petre-al meu, tu muşti ţărână,
Vezi, că tot visam
Cum să prind eu şerpi cu mâna?
Fără mână nu mi-e bine,
Dar mi-e lesne fără tine,
Că băieţi mai am!
Urlă Petre prins de trude,
Url-acum murind.
Fata din grădină-aude
Cu cosiţa despletită
Şi cu inima sărită
Pleacă hohotind.
Şi de plânset mult se-neacă
Alergând grăbit
Şi soseşte şi se pleacă,
Şi sumesă până-n coate,
Ea din sân mirată-i scoate
Brâu întraurit.
Petrea râde, fata plânge;
Dar sărind de jos,
Vesel Petrea în braţe-o strânge:
Poartă-l sănătoasă, dragă,
Ca să-mi ştie lumea-ntreagă
Pe-omul credincios!