Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Muntele Retezat

                        Muntele şi-acum ascunde

                        Între nouri fruntea lui;

                        Trăsnet când prin stânci pătrunde

                        Dintre stânci şi-acum răspunde

                        Vulturu-ngrijat de pui.

 

                        Fiarele şi-acum îşi cată

                        Sus prin codri adăpost,

                        Turme când pe culmi s-arată

                        Însă vârfu-i niciodată

                        N-o să fie cum a fost!

 

                        Că pe culmi atunci, pe creste,

                        Uriaşi trăiau cumpliţi,

                        Cu copii şi cu neveste.

                        Noi ştim numai din poveste,

                        Că-s acum de mult pieriţi.

 

                        Ici, pe-un munte, câte unul,

                        Altul colo-n pisc era;

                        Când vorbea, urla ca tunul;

                        Când fugea pe culmi nebunul,

                        Sub el locul tremura.

 

                        Noi le ştim, românii, toate,

                        Că trăiam şi-atunci pe-aici.

                        N-aveam grija lor, nepoate:

                        Le păream prin vale poate

                        Nişte biete de furnici.

 

                        Şi trecură vremi, trecură,

                        Uriaşii puţintei

                        Tot mai repede scăzură.

                        Cei din urmă cari văzură

                        Sfântul cer, îi ştim pe trei.

 

                        Un flăcău şi două fete;

                        Nimeni altu-n lung şi-n lat.

                        Ele-umblau nemângâiate

                        Şi-ntre ele-o ceartă dete,

                        Cui să-i fie el bărbat?

 

                        Preţul fu, ca-n vremi trecute,

                        O cetate-n munţi la nori:

                        Care-o va clădi mai iute.

                        Deci clădiră pe-ntrecute

                        Mânioasele surori.

 

                        Dar în dimineaţa-n care

                        Cea mai tânără-şi avea

                        Gata turnul ei cel mare,

                        Cealaltă-n supărare,

                        De pe-alt munte cum privea,

 

                        Fier de plug luând în mână,

                        Azvârli spre turn cu el,

                        Şi-a izbit aşa păgână

                        Zidul cel de-o săptămână.

                        Retezându-l aşa fel,

 

                        Că şi culme şi cetate,

                        Cu flăcău şi fată-n zbor,

                        Toate fost-au spulberate

                        Şi prin văi întunecate

                        S-a nălţat mormanul lor.

 

                        Ea, cea singură-n viaţă,

                        Hohotind porni acu

                        Şi-a pierit pe culmi prin ceaţă

                        Dintr-această dimineaţă

                        N-o ştim ce se mai făcu.

 

                        Noi, românii, ştim aceste,

                        Că pe-aici ne-avurăm rost

                        Când trăiau căpcăuni pe creste:

                        Multe ştim, că multă este

                        Vremea de când ştim ce-a fost.

 

                        Vezi pe-un deal acolo satul?

                        Dealu-ntreg e un mormânt:

                        Piscul ras din Retezatul.

                        Moarta fată şi-ngropatul

                        Uriaş acolo sânt!