Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
La oglindă

                        Azi am să crestez în grindă

                        Jos din cui acum, oglindă!

                        Mama-i dusă-n sat! Cu dorul

                        Azi e singur puişorul,

                        Şi-am închis uşa la tindă

                        Cu zăvorul.

                        Iată-mă! Tot eu cea veche!

                        Ochii? hai, ce mai pereche!

                        Şi ce cap frumos răsare!

                        Nu-i al meu? Al meu e oare?

                        Dar al cui! Şi la ureche

                        Uite-o floare.

                        Asta-s eu! Şi sunt voinică!

                        Cine-a zis că eu sunt mică?

                        Uite, zău, acum iau seama

                        Că-mi stă bine-n cap năframa

                        Şi ce fată frumuşică

                        Are mama!

                        Mă gândeam eu că-s frumoasă!

                        Dar cum nu! Şi mama-mi coasă

                        Şorţ cu flori, minune mare

                        Nu-s eu fată ca oricare:

                        Mama poate fi făloasă

                        Că mă are.

                        Ştii ce-a zis şi ieri la vie?

                        A zis: Ce-mi tot spun ei mie!

                        Am şi eu numai o fată,

                        Şi n-o dau să fie dată;

                        Cui o dau voiesc să-mi fie

                        Om odată.

                        Mai ştiu eu! Şi-aşa se poate!

                        Multe ştiu, dar nu ştiu toate.

                        Mama-mi dă învăţătură

                        Cum se ţese-o pânzătură,

                        Nu cum stau cei dragi de vorbă

                        Gură-n gură.

                        N-am să ţes doar viaţa-ntreagă!

                        Las să văd şi cum să leagă

                        Dragostea dar ştiu eu bine!

                        Din frumos ce-l placi ea vine

                        Hai, mă prind feciorii dragă

                        Şi pe mine!

                        Că-s subţire! Să mă frângă

                        Cine-i om, cu mâna stângă!

                        Dar aşa te place dorul:

                        Subţirea, cu binişorul

                        Când te strânge el, să-ţi strângă

                        Tot trupşorul.

                        Braţul drept dacă-l întinde

                        Roată peste brâu te prinde

                        Şi te-ntreabă: Dragă, strângu-l?

                        Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul,

                        Ca răspuns te mai cuprinde

                        Şi cu stângul.

                        Iar de-ţi cere şi-o guriţă

                        Doamne! Cine-i la portiţă?

                        Om să fie? Nu e cine!

                        Hai, e vântul! Uite-mi vine

                        Să văd oare cu cosiţă

                        Sta mi-ar bine?

                        O, că-mi stă mie-n tot felul!

                        Să mă port cu-ncetinelul:

                        Uite salbă, brâu, şi toate!

                        Şi cosiţe cumpărate,

                        Stai, să-nchei şi testemelul

                        Pe la spate.

                        Uite ce bujor de fată

                        Stai să te sărut o dată!

                        Tu mă poţi, oglindă, spune!

                        Ei, tu doară nu te-i pune

                        Să mă spui! Tu ai, surată,

                        Gânduri bune.

                        De-ar şti mama! Vai, să ştie

                        Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!

                        D-apoi! N-am să fiu tot fată,

                        Voi fi şi nevast-odată:

                        Las să văd cât e de bine

                        Măritată.

                        Că mi-a spus bunica mie

                        Că nevasta una ştie

                        Mai mult decât fata, juna,

                        Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna

                        Şi mă mir eu ce-o să fie

                        Asta una!

                        Brâu-i pus! Acum, din ladă

                        Mai iau şorţul! O să-mi şadă

                        Fată cum îmi stă nevastă…

                        Aoleu! Mama-n ogradă!

                        Era gata să mă vadă

                        Pe fereastră.

                        Ce să fac? Unde-mi stă capul?

                        Grabnic, hai să-nchid dulapul

                        Să mă port să nu mă prindă.

                        Salbă jos! Şi-n cui oglindă!

                        Ce-am uitat? Închisă uşa

                        De la tindă.

                        Intră-n casă? O, ba bine,

                        Şi-a găsit nişte vecine,

                        Stă la sfat… toată-s văpaie!

                        Junghiul peste piept mă taie;

                        Doamne, de-ar fi dat de mine,

                        Ce bătaie!