Lăcomel se zgăibărase
Pe trei case caraghioase.
Prima casă era grasă,
Cu terasă făinoasă,
Cu burlane macaroane,
Şi scăriţă de alviţă.
Lăcomel, un coate-goale,
Pofticios după sarmale,
Cum stătea pe-acoperiş,
Ronţăind ţigla de griş,
A văzut un geam deschis,
Şi, sărindu-l, ce şi-a zis?
Să se uite ce mâncări
Ţin mămicile-n cămări,
Să se sature din toate
Bucăţelele sărate,
Din cârnaţii atârnaţii,
Că n-ajung la ei nici taţii.
Lăcomel e un pungaş
De piftii şi păpănasi.
S-a gândit o zi şi-o noapte
Cum să facă rost de lapte.
Laptele e pus la ger
Tocmai într-un frigider.
Întâlnindu-se cu-o vacă,
A-ntrebat-o cum să facă.
Vaca spre păşune-l mână,
Că acolo, zice dânsa,
Curge lapte, creşte brânză.
Da-n păşune, cum să zic,
Nici tu lapte, nici nimic,
A tot stat cu cana-n mână
Ca să-i dea vaca smântână.
De necaz şi de poftit
Lăcomel s-a-mbolnăvit.
Nici tu lapte, nici nimic,
Din grăsun şi din voinic,
A rămas o slăbătură,
Numai ochi, urechi şi gură.
Burta lui, ca pepenaşul,
Se scobise ca făraşul..