Bostanele şi tărtăcuţa
Petrec la nunta lor, ehei!
Opt cai albaştri şi buiaştri
Hurducăind le duc căruţa,
Călări şi noi pe loitra ei.
Opt cai călcând de umbră grei
În de opt ori mărita goană,
Căruţa cară iezi şi miei,
Călări şi călători şi ei,
Cireşii lăcrimează clei,
Şi, numărându-i, 33,
Opt cai albaştri şi buiaştri
În de ori mărita goană,
Făcând să sară-n cer rădaşte
Şi-n lac armate mici de broaşte,
Descalecă şi se deshamă
La nunta verde din bostană,
Lipindu-şi buzele cu clei,
Să nu vorbească, să nu caşte.