Rondelul rozelor de august
Mai sunt încă roze – mai sunt,
Şi tot parfumate şi ele
Aşa cum au fost şi acele
Când ceru-l credeam pe pământ.
Pe-atunci eram falnic avânt…
Priveam, dintre oameni, spre stele;
Mai sunt încă roze – mai sunt,
Şi tot parfumate şi ele.
Zadarnic al vieţii cuvânt
A stins bucuriile mele,
Mereu când zâmbesc uit, şi cânt,
În ciuda cercărilor grele,
Mai sunt încă roze, – mai sunt.