Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Vulpoiul predicător

                        Un vulpoi cuprins de boală,

                        La putere foarte prost,

                        Însă învăţat în şcoală,

                        Logica ştiind de rost,

                        Făcu plan ca să vorbească

                        Şi să predice-n pustii;

                        Se silea să dovedească,

                        C-un stil dulce, vorbe mii,

                        Că cu o simplicitate

                        Şi cu traiul cel cinstit,

                        Cu năravuri lăudate,

                        E oricine fericit;

                        C-astă lume desfrânată

                        Totdeauna ne-amăgeşte,

                        Fără a ne da vreodată

                        Câte ne făgăduieşte.

                        Dar la buna-i predicare

                        Nimeni nu da ascultare.

                        Câţiva şoareci, cerbi de munte

                        Veneau rar să o asculte;

                        Însă ei în depărtare,

                        Neavând nicidecum stare

                        Fără cinste sau favor,

                        Nu putea da-ncredinţare,

                        Slavă ăstui orator.

                        Aşa el schimbă vorbirea,

                        Defăimă năpăstuirea,

                        Pe urşi, tigri, lei, pardoşi,

                        Arătând a lor turbare

                        Şi a sângelui vărsare,

                        Şi că sânt nesăţioşi.

                        Atunci cerbi, ciutele toate

                        Ascultau întru mirare,

                        Şi în lacrimi cufundate

                        Plecau de la adunare.

                        Vulpea-şi făcu mare nume;

                        Un leu foarte cu credinţă,

                        Domn p-acea parte de lume,

                        Să o vază-avu dorinţă:

                        Deci şi ea cu bucurie

                        La palat grăbi să vie,

                        Unde ajungând vorbeşte;

                        Tonul ei înmărmureşte

                        P-ai pădurilor tirani:

                        Cu putere ea descrie

                        Slaba nevinovăţie,

                        Pradă acestor duşmani,

                        Cufundată în durere,

                        Cerând la-nalta putere

                        Asupră-le ajutor.

                        Curtezanii în mirare

                        Ascultau cu supărare,

                        Căci aşa vrea prinţul lor,

                        Care plin de bucurie

                        La palat pofti să vie

                        Vulpea în acel minut.

                        „Ce-ai vorbit, îi zise,-mi place,

                        Căci prin tine mi se face

                        Adevărul cunoscut;

                        Însă pentru osteneală,

                        Spune fără de sfială,

                        Ce vrei? slujbă, rang sau bani?”

                        Oratorul zise-ndată:

                        „Prinţule, în loc de plată,

                        Aş pofti câţiva curcani.”