Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Ursul şi vulpea

                        „Ce bine au să meargă trebile în pădure,

                        Pe împăratul tigru când îl vom răsturna

                        Şi noi vom guverna –

                        Zicea unei vulpi ursul – c-oricine o să jure

                        Că nu s-a pomenit

                        Un timp mai fericit.”

                        – „Şi-n ce o să stea oare

                        Binele acest mare?”

                        Îl întrebă.

                        „În toate,

                        Mai ales în dreptate:

                        Abuzul, tâlhăria avem să le stârpim,

                        Şi legea criminală s-o îmbunătăţim;

                        Căci pe vinovaţi tigrul întâi îi judeca

                        Ş-apoi îi sugruma.”

                        – „Dar voi ce-o să le faceţi?”

                        – „Noi o să-i sugrumăm

                        Ş-apoi să-i judecăm.”

 

                        Cutare sau cutare,

                        Care se cred în stare

                        Lumea a guverna,

                        Daca din întâmplare

                        Ar face încercare,

                        Tot astfel ar urma.