Calităţile noastre cele mai lăudate
Ne sânt ades în lume drept crime reproşate;
Aceasta se întâmplă de câte ori prin ele
Oprim executarea intenţiilor rele.
Iepurele odată
Fu tras la judecată
De un ogar. În tufe atuncea prezida
Copoiul, şi sentinţe fără apel el da.
Ogarul către el aşa se adresă
Şi-n limba lui strigă:
„O, tu ce prezidezi senatul cel câinesc,
Te rog să mă asculţi: eu viu să jeluiesc
De acest ticălos,
Ce sufletul mi-a scos.
Căci vrând a-l întâlni, pe deal sau pe câmpii,
El fuge parc-ar fi gonit de vijelii;
Ş-apoi n-aleargă drept,
Cu el să poţi da piept,
Ci merge tot cotiş
Şi sare curmeziş;
C-un cuvânt, n-are pas, nici umblet creştinesc.
Dar ce să mai vorbesc,
Când chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat,
Ai fost adeseori de dânsul înşelat?”
„Destul – lătră atunci copoiul cafeniu –
Pe el nici îl ascult, purtările-i le ştiu,
Orice pentru el crez, şi iată-l osândit
Să fie jupuit.
Carnea va rămânea pentru judecător,
Iar labele vor fi pentru jeluitor.”