Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Cucul

                        Cucul, pasere proastă, dar plină de mândrie,

                        Socotind c-al său nume

                        Este vestit în lume,

                        Hotărî să mai facă vreo călătorie,

                        Ca s-adune respecturi, şi însuşi să privească

                        Cu ce chip îl slăveşte naţia păsărească.

                        Plecă: dar abia merse până-n vecinătate,

                        Şi găsi felurimi de păsări adunate,

                        Care din întâmplare

                        Se-ntrecea la cântare.

                        Stătu să le asculte: toate pe rând cântară,

                        Care prost, care bine, talentul şi-arătară.

                        Iar bietei coţofene îi cerură iertare

                        Că nu-i dau ascultare:

                        Îi ziseră: „Taci, soro, te roagă obştea noastră:

                        Despre cântec, ne iartă, eşti ca un cuc de proastă”.

                        Astfel păţi şi cioara; în râs ea fu luată,

                        Şi cu un cuc nemernic de toate comparată.

                        De asemenea cinste cucul supărat foarte,

                        Se duse mai departe;

                        Dar oriunde mergea,

                        Nimic alt n-auzea.

                        În sfârşit obosit,

                        Şi deznădăjduit,

                        La cuibul său veni,

                        Făr-a se mai opri.

                        Puii cât îl zăriră

                        Pe loc îl ocoliră;

                        Apoi îl întrebară:

                        „Ce mai veste p-afară?”

                        „Urâtă – le răspunse – şi vrednică de jale:

                        Am umblat multe locuri, dar nu m-am mulţumit.

                        Toate îmi par schimbate şi toate merg la vale,

                        Păsările sânt bete şi lumea-a nebunit.”

 

                        Tot omul despre sine lesne se amăgeşte.

                        Nimenea nu îşi este aspru judecător,

                        Dar judecata obştii e o învăţătură.

                        Mulţi ce se cred pe sine un ce rar în natură

                        Mai lesne zic că lumea nu ştie ce vorbeşte,

                        Decât să va să-şi simtă nimicnicia lor.