Stăpânul ţării feudale
Râdea de Basarab, pe cale
Venind cu sutele de-arcaşi
Turnaţi în zale,
Ce-i pentru-aceşti viteji ostaşi
O ţară largă de trei paşi?
Sărmanul vodă, cum îl cheamă,
O fi-n pământ acum de teamă!
Ce minte-o să-l învăţ! Să-l fac
Să ţie seamă
Că eu sunt eu, şi nu mă-mpac
C-un biet ca el, cioban sărac!
Uitat-a că-i născut să fie
Păstor de oi şi slugă mie?
De barbă însă am să-l scot
Din vizunie.
Ce câini îl apără? Socot
Să-l spânzur eu cu câini cu tot!
Curând, flăcăi! E plin paharul!
Auzi ce-mi scrie-acum tâlharul
Dar cine crede el c-ar fi
Maghiarul?
Şi regele râzând s-opri
Şi-aceste vorbe le citi:
Mărite crai! Îţi spui prin carte,
Că vecinic dinspre-a noastră parte
Vrem binele! Suntem cei foşti
Şi mai departe
Şi-acum tu uiţi că ne cunoşti
Şi-alergi în strângere de oşti!
Eu sunt mai slab. Zic eu de mine.
V-am dat haraci, că se cuvine,
Pe plac eu multe v-am făcut
Să fie bine.
Voi Severinul l-aţi bătut:
Vi-l las, măcar eu n-aş fi vrut!
Dar o rugare eu ţi-aş face:
Să mi te-ntorci în bună pace,
Să te fereşti, măria ta,
De drumul încoace.
Că mai pe-aproape de veţi da
Nici unul viu nu veţi scăpa!
De hohote vuit-a malul;
S-a dat cu spaimă-n lături calul
Lui Robert. Tomo, fii stăpân
Că-ţi pierzi Ardealul!
Nu-i prost românul că-i bătrân,
E prost că-i minte de român!
Şi-aşa râzând, în zi de vară,
Frumoasele lor oşti intrară
Adânc prin munţii româneşti,
Adânc spre ţară.
O, nu ţi-aduc vulturii veşti,
Roberte, în drum ca să te-opreşti?
Căci iată, colo la strâmtoare,
S-aude un corn de vânătoare
Şi multe-apoi, chiuituri
Răsunătoare.
Se umple codru-ntreg de guri
Şi ies românii din păduri.
Jucându-şi coiful alb pe creste
Ei vin, şi nu le prinzi de veste,
Năvalnic cad şi iuţi răsar
Ca din poveste.
Ei intră-n desetul maghiar
Şi unde-ajung, îl lasă rar.
O, bieţi maghiari, striviţi în vale!
Ce mândri-aţi mai venit pe cale,
Atâtea sute de arcaşi
Turnaţi în zale!
Cum pier acum aceşti ostaşi
În ţara largă de trei paşi!
Şi, fala lor uitând-o toată
Mureau zdrobiţi, şi ca să poată
Să-şi scape capul, rupţi şi goi
Fugeau în gloată.
O, şi la ziua cea de-apoi
Vor râde-aceste văi de voi!
Tu-n gând bolboroseai o rugă
Şi nu gândeai decât la fugă,
Şi-n spate, rege, tu ţi-ai pus
Vestmânt de slugă
Un gând nebun mi te-a adus
Şi-acum te bate Cel-de-sus!
Venit-a Dumnezeu să certe
Mândria ta, Carol Roberte!
De nimeni n-ai voit s-asculţi,
Cel Sfânt te ierte!
Din pilda ta cunoaştem mulţi
Că ştiu şi regii-umblă desculţi!