Bătaia cea rară-n ceasornic
Acum a-ncetat.
Hatmanul se uită mirat
La marele vornic –
– „E vânt şi pe ape a-nnoptat!”
Dar ce-au fost aceste cuvinte,
Şi-aşa din senin?
Bând focul spumosului vin,
Vorbeau de logodnă înainte,
Dorindu-şi norocul din plin.
Şi-acum ei deodată tăcură
Cu ochii-n pământ.
Vorbi parcă glas din mormânt –
Ce vorbe-avu vornicu-n gură,
Cu noapte, cu ape, cu vânt?
Nici unul nu-ncearcă să rupă
Tăcerea. Le mor
Mărgelele vinului lor
În plina şi uitată-le cupă.
Şi-un gând li-e pe inimi zăvor.
E noapte,şi vântul e rece
Şi norii-s a ploi.
Mai steteră o vreme,şi-apoi
Hatmanul se scoală să plece –
Aşa-s de-obosiţi amândoi!
Dar vornicul n-are alinare:
– „Să-ncalece zece-n curând!”
Cu zece, el însuşi calare,
Dă pinteni şi-aleargă tăcând.
Copitele sună prin noapte,
Şi-i vânt şi e nor.
– „Mai iute, voinici, că eu mor!”
Miraţi ei se-ntreabă cu şoapte
De fapta stăpânului lor.
Nu-i umblet, e goană nebună,
Sălbatec un hop,
Cum fug cei ajunşi de potop –
Deodată un tropot răsună
Din stânga, de cai în galop.
Răspântia căii le-aduce
Un stol cunoscut:
Hatmanul! E parcă făcut!
Prin noapte el unde se duce,
De-ai săi slujitori petrecut?
S-opriră din goană pe-o clipă
Bătrânii boieri –
Dar nu!Au fost numai păreri.
Tăcuţi ei se alătură-n pripă,
Dând goanei sporite puteri.
Ei n-aveau nimic ce să-şi spună
Şi nu s-au mirat.
Acum ei vedeau răsfirat
Ce-amar li-e ursit să-i răpună:
E vânt şi pe ape a înnoptat!
Mai iute, mai iute! Prin ape
De-a dreptul de tot.
Luaţi-mi şi Dunărea-not
Şi cine-i cu zile, să scape!
Şi-aleargă voinicii cât pot.
Când soarele-un drum dimineţii
Prin nori i-a făcut,
El numai pe doi i-a văzut,
Pe doi, că pe cale drumeţii
Pe rând de oboseal-au căzut.
Mirat el vedea de pe-un munte
Ca dou-arătări
Alături boierii-călări,
Şi-a bărbilor Dunări cărunte
Săltându-le vântu-n suflări.
Departe-i petrece pe cale,
Îi vede c-abat
La dreapta spre marele sat
Şi-n satul acela din vale
La casa cea mare-au intrat.
La vornic e plânset în casă
Şi-i fum de făclii
Alături, sărmanii copii
Dorm fără de suflet, pe-o masă,
Frumoşi şi cuminte ca vii.
Pescarii pe apă-i văzură
Pe-amurgul fatal,
Şi-ntoarsă pe-o dungă de-un val
Zbătându-se luntrea,căzură
Şi-acolo pieriră la mal.
Tu-ţi plânge-acum, vornice, fata!
Hatmane, pe-al tău,
Boceşte-ţi frumosul flăcău,
Daţi chiote! Totul e gata,
Şi-n umbră pândeşte ceas rău!