Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Popasul ţiganilor

                        (după Geibel)

 

                        În noapte, sub poale de codru-nverzit,

                        E freamăt de glasuri, un tainic şoptit;

                        Ard galbene flăcări şi-n zare de foc

                        Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc.

 

                        Ţiganii, drumeţi cei vecinici ei sânt!

                        Cu ochii de fulger, cu pletele-n vânt;

                        La Nilul cel galben departe născuţi,

                        Ei arşi sunt de soare, de vânturi bătuţi

 

                        Aproape de flăcări, pe pajişte stau

                        Bărbaţii sălbatici şi chiote dau,

                        Femeile-aleargă mâncare făcând

                        Şi umplu paharul şi-l poartă pe rând.

 

                        Ei cântece cântă şi basme îşi spun

                        Din vremuri mai bune c-un alt cer mai bun

                        Bătrâna ţigancă, acolo sub brazi,,

                        Descântece-nvaţă pe negri nomazi

 

                        Şi oacheşe fete se-nşiră la joc

                        În cerul cel magic al zării de foc,

                        Răsună ghitara fierbinte şi-ntins

                        Şi jocul se-ncinge sălbatic şi-aprins.

 

                        În urmă se culcă, odihnă cătând;

                        Le freamătă brazii s-adoarmă curând.

                        În vis, exilaţii pământului lor

                        Văd Sudul, o ţară, şi ei un popor.

 

                        Dar zorile roşii se varsă pe cer,

                        Frumoasele visuri fantastice pier.

                        Greu scârţâie carul, ei pleacă la pas –

                        Dar unde? O viaţă de drum şi popas!