Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Vântul

                        De fete mari e lunca plină,

                        Iar vântul, răsfăţat copil,

                        S-apropie tiptil-tiptil

                        De pe sub fagi, de pe colină.

                        Şi fetele cu drag suspină:

                        O, Doamne, Doamne, adu-ni-l!

 

                        Pe umeri blondele lui plete

                        Tresar şi sar încetinel.

                        El e frumos şi tinerel,

                        Dar e sfios când e cu fete.

                        Iar ele râd şi râd şirete

                        Şi pe furiş privesc la el.

 

                        El umblă ca la el acasă

                        Şi-ascultă fetele ce zic;

                        Mai rupe-n palme câte-un spic

                        Şi răsfăţat apoi îşi lasă

                        Pe spate capul şi nu-i pasă

                        De fete şi de câmp nimic.

 

                        Şi printre spice el şopteşte,

                        Vorbind aiurea şi-alintat!

                        Şi, cum se plimbă-n lung şi-n lat,

                        Cu fetele să-mprieteneşte

                        Şi din copil sfios el creşte

                        Flăcău întreg de sărutat.

 

                        Apoi ca-n glumă el le prinde

                        De mânecă, şi-aprins de dor,

                        Îşi face joc prin părul lor,

                        În urmă braţul şi-l întinde,

                        Pe cea mai dragă o cuprinde

                        Şi-o strânge către el uşor.

 

                        Tot mai aprins, tot mai aproape:

                        Să te sărut, drăguţo, vrei?

                        Ce ochi frumoşi ai, viorii,

                        Ca un întins adânc de ape.

                        De el nu-i nici un chip să scape

                        Şi-atâta lucru-n urmă ce-i?

 

                        Ea stă la pieptul lui pierdută,

                        Dintâi cu ochii la pământ.

                        El zice-aşa câte-un cuvânt,

                        Ea zice trei şi-l tot ajută,

                        Şi uite-l, uite-l c-o sărută

                        Ei, vezi tu, fetele cum sânt!

 

                        El a crezut că nu se poate,

                        Şi iacă poţi! Dar să te ţii!

                        E greu să dai de căpătâi

                        Dar dacă dai, merg strună toate;

                        Şi fata mult nu se socoate,

                        Când pierde mintea cea dintâi.

 

                        El o sărut-acum pe salbă,

                        Şi fetele-mprejur se strâng!

                        Dar e prea mult! Am să mă plâng

                        La toţi vlădicii, să dau jalbă!

                        Auzi, să duci tu lume albă

                        P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng!

 

                        Ba ele-şi mai desfac şi sânul,

                        Şi-n sân el li se joac-acum

                        Îl prind odată şi-l sugrum,

                        Că prea s-obrăznici românul,

                        Auzi, dar cine-i el, păgânul,

                        Ca să-mi sărute fete-n drum?

 

                        Nu ştie nimeni de-unde vine,

                        Şi capu-i stă la sărutat!

                        De-ar fi măcar de-aici din sat

                        Voi, câţi sunteţi flăcăi ca mine,

                        Să-mi spuneţi voi acum, e bine

                        Să faci ca vântul, nu-i păcat?

 

                        Adică stai! Ce fată moare

                        Dac-o săruţi puţin? Da zeu!

                        Cum aş voi să fiu mereu

                        Un vânt şi eu, în zi cu soare,

                        De-ar fi numai secerătoare

                        O fată pe care-o ştiu eu!