Pe malul mării de spume-albită
Ce-nalţă gemet îngrozitor,
Ca pe un înger te-aştept, iubită,
Cuprins de jale, muncit de dor.
Fugind de lume, gândind la tine,
In lume singur trec pe pământ,
Ş-a mele lacrimi, dorinţe, suspine,
Cu glasul mării se pierd în vânt.
Veşnic s-afundă a mea privire
În orizonul întunecit,
Dar nici o rază de fericire
In ochi-mi încă nu a lucit!
Veşnic în noapte tristă, adâncă,
Ascult a vremii pas necurmat,
Dar de plăcere nici un ceas încă
Pentru-al meu suflet nu a sunat!
Nimic în lume nu mă încântă,
Nu varsă-n pieptu-mi dulce fior.
Frunza şopteşte, pasărea cântă,
Inima-mi plânge la glasul lor.
Stau ca o piatră în nemişcare
Pierdut pe gânduri adeseori.
Privesc la ceruri, privesc la mare…
Pe mare valuri! în ceruri nori!
Ah! vină dragă steluţă lină,
De străluceşte pe sânul meu;
Alungă noaptea cu-a ta lumină,
Stinge cu-n zâmbet amarul greu.
Destule zile de despărţire!
Destule lacrimi, destul amar!
Vină de pune cu-a ta iubire
Durerii crude veşnic hotar.
Te-aştept, iubito, în a ta cale,
Precum aşteaptă robul mâhnit
Să bată ora scăpării sale,
Să-şi simtă trupul din lanţ ieşit.
Te-aştept, iubito, precum aşteaptă
Pe-a dimineţii zâmbet voios
Sărmanul bolnav ce se deşteaptă
În sânul nopţii întunecos.
Ah! l-a mea jale, l-a mea chemare
Dac-al tău suflet e simţitor,
Vin’ să-ţi dau numai o sărutare,
Ş-apoi din lume vesel să zbor!