Elena Farago a fost o poetă româncă ce a compus poezie pentru copii. A debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul „România muncitoare”. Este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele „Şoapte din umbră” şi „Traduceri libere”, iar apoi pentru volumele „Şoaptele amurgului” şi „Din traista lui Moş Crăciun”, apărute în 1920. Elena Farago a avut contribuţii deosebite în ceea ce priveşte literatura pentru copii şi tineret patronând de asemenea şi revista educativă „Prietenul Copiilor”.
Lista poeziilor de Elena Farago
Bondarul leneş
Cloşca
Cucu
Căţeluşul şchiop
De Ajunul Crăciunului
De ziua mamei
Doi fraţi cuminţi
Fluturii
Gândăcelul
Hai nani, nani
În ziua de Paşti
Micul vânător
Motanul pedepsit
Nelu
Pedeapsa mâţei
Puişorul moţat
Rândunea uşoară-n zbor
Rândunica
Sfatul degetelor
Tano
Trecea un om pe drum
Un porumbel
Vine, vine iarăşi iarna
Şi iar mi-i sufletul la tine…
Şireata
Dacă-mi aplec smerit genunchii…
Un gând
Cântă astăzi viaţa
Despărţire